Pui: comună mare, dar ocolită de topografi
În momentul de faţă, lucrările de cadastrare gratuită din cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF) se desfăşoară în 198 de localităţi din toată ţara, iar în alte sute sunt pe cale să înceapă. Totuşi, există şi multe cazuri în care administraţiile publice întâmpină greutăţi din pricină că topografii nu sunt interesaţi să se înhame la întregul proces funciar. La fel se întâmplă şi la Pui, comună mare atât ca întindere, cât şi din punct de vedere al numărului de locuitori.
„Până în anul 2023, toate terenurile şi clădirile neînscrise în evidenţele oficiale urmează să fie cadastrate gratuit. Cam acesta e obiectivul statului român. Problema este că banii alocaţi programului pentru exerciţiul 2017-2018, mai exact plafonul de 150.000 de lei, nu sunt consideraţi suficienţi pentru munca depusă de societăţile de topografie şi păţim şi noi ca şi alte comune hunedorene: încă suntem în căutare de topografi. Terenurile sunt divizate, topografii au contractat lucrări pe la autostradă sau în regim privat, pe sume mari, aşa că nu ne aflăm printre opţiunile lor. Am început din prima etapă, atunci reuşind să acoperim ceva parcele din suma alocată în 2016, dar acum nu se mai vrea. Satul unde am lucrat atunci a fost un exempu fericit (Ruşor), parcelele fiind grupate, aşa că le-a convenit şi topografilor. Comuna noastră are o întindere de 23.000 de hectare, deci e vorba de suprafaţă, nu glumă. Din acestea, aproximativ 7.000-8.000 de hectare sunt pădure, dar restul semnifică păşune şi imobile. Satele Fizeşti, Ohaba şi Federi nu au fost cooperativizate şi probabil că şi asta este un impediment, lucrurile decurgând mai greu”, a arătat Victor Stoica (foto), primarul comunei Pui. Acesta a mai spus că deşi s-a gândit să suplimenteze finanţarea primită prin contractul cu OCPI, bugetul local nu îi permite. Lumea plăteşte tot mai greu taxele şi impozitele, iar fondul de salarii s-a majorat odată cu noua lege a salarizării unitare. Prin urmare, variante nu prea sunt. (M.Şerban)