Comunitate

Răchitova: fără probleme la inventarierea terenurilor

Magdalena Şerban04 eugen baiconi prim rachitova

Legea nr. 165/2013 precizează că vor fi inventariate toate terenurile, cu investiţii şi fără, de pe domeniul public sau privat al statului, care pot face obiectul restituirii. Asta, până la data de 1 septembrie 2014. Primarul din Răchitova susţine că la el în comună, situaţia e clară, iar procesul de inventariere se află la final.
„Suntem pe ultima sută de metri cu inventarierea, deoarece atunci când aproape am terminat documentaţia, au mai fost necesare nişte modificări. Am contractat o firmă de specialitate, pentru că nu aveam topograf la primărie şi nu reuşeam să ne descurcăm, altfel. Ei s-au ocupat de tot, noi întâlnindu-ne în comisia lunară de fond funciar. Nu avem litigii şi nici probleme ce ţin de limitele teritoriale. Nu avem nici suprapuneri de teren şi nu există procese verbale neonorate”, a afirmat Eugen Băiconi (foto), primarul din Răchitova. Referitor la titlurile de proprietate, doar locuitorii din Răchitova nu au avut parte de aceste beneficii, fiind vorba de un sat necooperativizat. În rest, toţi cei care le-au solicitat, le-au primit. De precizat că Legea nr. 165 a fost modificată la presiunea Uniunii Europene şi prevede ca toţi cetăţenii care au cereri de retrocedare nesoluţionate vor primi despăgubiri în natură sau prin echivalent.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura