Răchitova prinde aripi investiționale
Magdalena Șerban
Acum ceva timp, cine s-ar fi gândit că Răchitova va ajunge să beneficieze de atâtea investiții. După ce a depus proiecte pe axe guvernamentale și europene, primarul de aici a reușit să atragă fonduri consistente pentru a da un imbold dezvoltării locale. Bineînțeles că orice investiție se traduce prin ani, nu prinde viață peste noapte, dar a cam venit vremea să se arate roadele. Așa că 2024 va fi al lucrărilor. Iar pe lângă toate acestea, din puținul de la buget, cu siguranță se vor drămui câteva alocări pentru reparații, Liviu Simedroni fiind printre puțini aleși care nu au rămas niciodată fără bani pentru funcționare și salarii.
Multe sunt, multe mai vin
„Vrem să ne încercăm norocul prin GAL-ul Microregiunea Țara Hațegului -Ținutul Pădurenilor, din care facem parte, pentru a obține finanțare în vederea implementării unui sistem modern de monitorizare video. Avem unul, dar e învechit și nu e atât de performant. Siguranța cetățenilor trebuie sporită și un astfel de obiectiv va duce la eliminarea posibilelor neplăceri produse de cei certați cu legea. Plus că dacă, Doamne ferește, se produce vreun necaz pe domeniul public sau are loc un accident, avem dovezile. Apoi, prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) avem câștigată și aproape finalizată dotarea primăriei. Am schimbat toate calculatoarele, servere, imprimante, xerox, etc. Am rezolvat în acest mod nevoile reale pentru o funcționare eficientă. Mai trebuie să mai vină niște mobilier (birouri) și suntem cam gata cu investiția. Pe fondurile de mediu ni s-a aprobat finanțarea pentru două stații de încărcare electrică, dar așteptăm semnarea contractului. Vor fi la Răchitova (lângă primărie și la școală). Reabilitarea energetică a școlii, câștigată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, va fi scoasă la licitație și apoi trecem la punerea în practică. De la pompe de căldură, schimbare tâmplărie și până la izolare termică, se va face tot ceea ce implică trecerea către consum redus de căldură. La final, vom obține cheltuieli cu mult mai mici cu funcționarea instituției de învățământ. Apoi, prin Anghel Saligny vom scoate la licitație modernizarea de drumuri, obținută pe această axă. Ar mai fi dotarea cu echipamente și mobilier, câștigată tot prin PNRR, a școlii. Urmează să o rezolvăm. Am mai vrea ca din bugetul propriu să facem niște reparații la căminul cultural din Ciula Mare. Plus că lucrăm la intabulare pentru a face o capelă, prima la nivel de comună. La fel, din fonduri prorpii. Dar dacă apare ceva ce putem accesa, ne reorientăm, chiar dacă începem din visteria comunală”, a anunțat primarul din Răchitova, Liviu Simedroni (foto).