Magdalena Şerban
Spre deosebire de alte zone din judeţ, comuna Răchitova nu se poate plânge de lipsa lemnului de foc destinat populaţiei. Mai mult de jumătate din cantitatea depozitată la Ciula Mare a ajuns la oameni, iar restul îşi aşteaptă doritorii.
„Ştim că este o criză acută de lemn de foc în multe regiuni din ţară, dar nu şi în cazul nostru. Deţinem pădure comunală (2.400 de hectare) dată în administrare Ocolului Silvic Valea Haţegului, din Densuş, iar localnicii au şi ei fond forestier. Nu toţi, dar majoritatea. Preţul la care e atribuit lemnul de foc către populaţie ajunge la 200 de lei pe metrul cub. În primul rând, cei interesaţi trebuie să depună o cerere la primărie şi după, îl pot ridica din depozitul de la Ciula Mare. Există suficient în stoc, adică aproximativ 500 de metri cubi ”, a afirmat Liviu Simedroni (foto), primarul comunei Răchitova.
Legat de necesarul de lemn pentru sediul administrativ, şcoli şi cămine culturale, problema a fost deja rezolvată. O altă posibilitate alternativă pe care conducerea de aici vrea să o materializeze ţine de introducerea reţelei de gaz. S-au demarat primele proceduri, sursa de alimentare fiind magistrala de la Toteşti. Ceea ce va rămâne de stabilit constituie sursa de finanţare. Dacă noul Program de Dezvoltare Locală (PNDL III) va permite o astfel de oportunitate, va fi accesat în acest sens, ia dacă se iveşte vreo axă europeană, va fi abordată pentru implementare.
„Nu ştiu dacă mulţi ar vrea să beneficieze de gaz, date fiind costurile pe care le implică racordurile, consumul etc. Aşa că voi trece pe la fiecare pentru a lua pulsul exact. Vom ţine cont în mod cert de părerea oamenilor. Doar după ce vom avea o statistică vom trece la următorul nivel. S-ar putea ca în unele sate să fie dorit gazul metan, iar în altele nu”, a mai arătat primarul din Răchitova.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…