Categories: Sport

Râd cu tehnica, vor plânge cu muşchii

Ciprian Marinuţ

Reprezentanţii echipelor hunedorene din eşalonul trei se bucură de amânarea cu încă o săptămână a returului, pentru că fotbaliştii îşi vor putea etala superioritatea tehnică pe terenuri bune. Există însă riscul ca în momentul în care vor da piept cu… aglomerarea programului din cauza etapelor intermediare să… plângă cu muşchii.

Amânare la amânare
Într-un exces de mărinimie şi înţelegere faţă de echipele din subordine, care s-au plâns non-stop de starea proastă a terenurilor, Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a decis, miercuri seară, să amâne cu încă o săptămână reluarea campionatelor în eşaloanele doi şi trei. Astfel, returul ligii secunde va porni la drum sâmbătă, 17 martie, iar cel al eşalonului trei, cu o zi mai devreme, adică vineri, 16 martie. Amânarea la amânare a fost urmată, ieri, de stabilirea noilor date de desfăşurare a etapelor returului şi a rundelor intermediare ce devin obligatorii. Cele două săptămâni ce sunt de recuperat, pentru a reintra în programul normal, se vor disputa în două etape intermediare, programate în zilele de 4 şi 25 aprilie pentru Liga a II-a şi 3 şi 24 aprilie pentru Liga a III-a.

Nu le convine, dar se adaptează
Marius Opric, antrenorul echipei CFR Simeria, e mai puţin încântat de noua amânare a startului returului, dar spune că feroviarii se vor adapta situaţiei. „Nu ne convine foarte mult situaţia, pentru că noi eram gata de start. Ca să nu stăm degeaba şi să irosim munca din perioada de pregătire, vom disputa două amicale săptămâna viitoare, marţi şi vineri. Am discutat deja cu echipele Unirea Alba Iulia, Jiul Rovinari şi Autocatania Caransebeş şi rămâne de văzut cu cine vom pica de acord”, a spus tehnicianul grupării feroviare. şi Aurel Şunda, antrenorul de la FC Hunedoara, era nemulţumit de situaţie. „Preferam să începem returul săptamâna viitoare şi nu în 16, pentru că deja, pauza competiţională e prea lungă. Sperăm ca măcar terenurile să-şi revină până la ora startului şi să nu jucăm tot în condiţii improprii, ca în amicale. Vom căuta să mai perfectăm unele amicale, dar aglomerarea programului le va afecta, în cursul sezonului, pe echipele deficitare la capitolul pregătire fizică”, a afirmat Şunda.

Decizie binevenită
Marin Tudorache, antrenorul Jiului Petroşani, a fost pe o lungime de undă diferită faţă de omologii săi de la celelalte două echipe hunedorene, precizând că noua amânare e binevenită. „În Valea Jiului, terenurile sunt impracticabile, iar noi suntem un pic în urmă cu pregătirea. Răgazul ne va folosi pentru a-i integra mai bine pe jucătorii nou-veniţi. Am stabilit deja două amicale, marţi, 6 martie cu Pandurii II Tg. Jiu şi vineri, 9 martie cu Minerul Mătăsari”, a spus Tudorache.
Reluarea returului în eşaloanele doi şi trei a fost programată iniţial pentru zilele de 2 şi 3 martie, a fost amânată apoi pentru 9 şi 10 martie, dar va avea loc efectiv abia în 16 şi 17 martie.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

SALINOTERAPIA, acum la SANATORIUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE GEOAGIU

Cum pot beneficia GRATUIT locuitorii județului Hunedoara si nu numai de beneficiile AERULUI SĂRAT ?…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a îmbătat criță și a fă­cut praf un bolid cum­părat din banii pu­blici. Cârcotașii dintr-o…

22 de ore ago

Şoseaua Hunedoara-Sântuhalm, modernizată la standardul TransRegio pentru conexiune directă cu A1

Şoseaua care face legătura între mu­ni­cipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…

22 de ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…

22 de ore ago

Bulina neagră

Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…

22 de ore ago

Te-ai vaccinat împotriva Covid? S-ar putea să ai probleme cu inima

Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre mo­dul în care nanoparticulele lipidice…

22 de ore ago