Poliţia Rutieră Hunedoara va scoate pe şosele, începând de astăzi (nu din 1 martie, cum au anunţat iniţial), 11 autoturisme dotate cu aparate radar ultra-performante.
Aparate deştepte
Poliţiştii de la Serviciul Rutier Hunedoara şi autorităţile locale laudă noile maşini ajunse în curtea Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi speră ca achiziţia lor să reducă numărul incidentelor în trafic. „Dotarea este de ultimă generaţie. Sistemul se activează doar când pe ecran apar maşini cu viteza peste limita legală. Precizez că nu vom sta la pândă, pentru a face vânătoare de conducători auto, noi vrem doar să diminuăm pe cât posibil numărul persoanelor decedate în urma accidentelor datorate vitezei. Până acum aveam doar cinci radare, acum sunt 16 şi sunt convins că vom avea rezultate foarte bune. Cele vechi le vom direcţiona către comune, iar acestea noi vor fi folosite pe drumurile naţionale”, spune comisarul şef Dan Micu, şeful Serviciului de Poliţie Rutieră.
450 la nivelul ţării
Începând cu data de 1 martie, la nivelul întregii ţări, au fost puse la treabă 450 de maşini noi, prevăzute cu aparatură specială, pentru depistarea vitezei în trafic. Datorită tehnologiei de ultimă generaţie, acestea nu pot fi reperate în timp util de către aparatele antiradar din comerţ, astfel încât, şoferii care încalcă regimul de viteză vor fi sancţionaţi cu puncte-amendă. Radarele au o acţiune de aproximativ un kilometru şi pot fi folosite şi pe timp de noapte. Noul sistem video mobil, pentru monitorizarea traficului rutier, are ca scop asigurarea de elemente probatorii, pentru a stabili tipurile de nereguli din trafic, cum ar fi depăşirile neregulamentare, neacordările de prioritate pentru pietoni sau vehicule, dar mai ales viteza excesivă. Toate imaginile vor fi stocate pentru o perioadă lungă de timp, iar poliţia intenţionează să le folosească în instanţă, pentru a demonstra alte contravenţii. (L. Botici)
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că primește tot mai multe notificări, mesaje și…
Magdalena Șerban Persoanele care suferă de boli cronice sunt mai expuse riscului de a ajunge…
Magdalena Șerban Asistaţii social de la Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş (UAMS) vor…
Liderii Coaliției au stabilit cine va fi candidatul lor pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu este…
Magdalena Șerban Taxele și impozitele pentru 2025 nu au suferit măriri la Băița, conducerea publică…
View Comments
"acestea nu pot fi reperate în timp util de către aparatele antiradar din comerţ"......L. Botici nu face diferenta intre "aparat antiradar" si detectoarele radar.