Actualitate

Rădescu, schimbat de la conducerea PNL Petroșani

Consilierul local Cosmin Rădescu, cel care a ocupat funcția de pre­șe­dinte interimar al organizației libe­rale din Petroșani, a fost schimbat pe fondul declarațiilor sale de a se des­ființa echipa de fotbal Jiul Petroșani, o grupare fanion a Văii Jiului.

Voia desființarea echipei de fotbal
Colegii săi din Biroul Politic Ju­de­țean al PNL Hunedoara au decis nu­mirea consilierul județean Adrian Zvîncă (foto) la cârma organizației PNL Petroșani, iar anunțul a fost făcut de către senatorul Călin Petru Marian. „Îi transmit sincere felicitări și mult succes în această nouă res­pon­sabilitate! Sunt convins că, prin de­di­care și muncă susținută, va reuși să găsească cele mai bune soluții pentru unirea organizației și pentru con­so­li­darea unui liberalism puternic în a­ceastă zonă. Îl asigur totodată pe Adrian Zvîncă de întregul meu sprijin pen­tru a duce mai departe valorile li­berale și pentru a construi o co­munitate mai unită, mai dezvoltată și mai puternică”, a scris liderul PNL Hunedoara pe contul său de Face­book. Liberalul Cosmin Rădescu a in­vo­cat, în ședința CL Petroșani, că este necesar un referendum local pe tema finanțării echipei de fotbal, afirmând că aceasta ar trebui desființată pen­tru că nu generează performanță și nu aduce prea mulți oameni în tri­bu­nele stadionului din Lunca Jiului. (M. Gânju)

One thought on “Rădescu, schimbat de la conducerea PNL Petroșani

  • Eveniment cutremurător! Va avea ample efecte la nivelul politicii universale! Sa urmarim cu atenție!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura