Actualitate

Radu Budae a obținut al treilea mandat la cârma Spitalului din Hunedoara

Magdalena Șerban

Radu Budae (foto), cel care a condus Spi­talul Municipal Dr. A. Simionescu Hune­doara în ultimii 8 ani, a susținut, ieri, con­cursul de manager, contractul de ma­na­gement având data-limită de 1 martie 2025. În urma prezentării proiectului, a­cesta a obținut media 9,81.

Merit comun
Comisia de examinare a fost alcătuită din președintele Consiliului de Administrație al instituției sanitare hunedorene, un manager de spital și un profesor universitar de la Târgu Mureș. Proiectul de management pre­zentat de Radu Budae a abordat 4 di­recții de dezvoltare viitoare a spitalului, din punct de vedere medical, și anume gardă de Gastro­enterologie (ar fi unică în județ), Chirurgie bariatrică (pentru slăbit), Centru de Stroke (cei cu AVC vor face procedura de trom­boliză la Hunedoara, pentru a se putea încadra în fereastra terapeutică de 3-4 ore, adică fără a fi nevoiți să plece către vreun centru universitar) și Recuperare Neuro­lo­gică, prin dezvoltarea secției. Radu Budae conduce spitalul din anul 2017, iar împreună cu administrația publică locală și cu sprijinul primarului municipiului Hunedoara, Dan Boboutțanu, au bifat o serie de realizări în ultimii 8 ani, toate având un impact major asupra comunității. Printre acestea se nu­mără reabilitarea energetică a spi­talului, reabilitarea Policlinicii (in­terior și exterior), dotarea cu apa­ratură de înaltă performanță (un
RMN, 2 aparate CT și un mamo­graf), redeschiderea după 10 ani a secției de Dializă, reabilitarea secției ATI – la standarde europene, iar un alt deziderat care se află aproape de materializare este construirea unei noi unități de primiri urgențe, licitația cu clauză suspensivă fiind finalizată și se aș­teaptă semnarea contractului de finanțare. Totodată, un aspect foarte important ține de infuzia de medici tineri, în ultimii 8 ani zeci de tineri medici specialiști alegând să activeze aici. Mai trebuie amintit că în timpul pandemiei Covid, spitalul din Hunedoara a făcut o figură cu adevărat remarcabilă, fiind polul sanitar de stabilitate la nivel de județ. “Mulțumesc echipei medicale și ne­me­dicale din Spitalul Municipal Hunedoara, consiliului de administrație și în mod special primarului Dan Bobouțanu pentru sus­ți­nerea constantă în toți acești ani. Consider că toți, împreună, formăm o echipă în adevăratul sens al cuvântului, echipă care face pași concreți în fiecare zi și se stră­duiește continuu să aducă plus valoare în tot ceea ce înseamnă actul medical oferit hu­nedorenilor”, a declarat Radu Budae, ma­nagerul Spitalului Municipal Dr. Alexandru Simionescu Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura