Carmen Cosman
Cea de-a treia ediţie a Cupei VTM Lupeni, din staţiunea montană Straja, va avea loc în data de 27 august. La această competiţie şi-au anunţat participarea automobiliştii licenţiaţi şi amatori, atât din ţară, cât şi din străinătate.
„La sfârşitul lunii, va avea loc cea de-a treia ediţie a raliului montan din Straja, având în vedere că organizatorii au găsit foarte multă seriozitate în această staţiune. În momentul de faţă, o contribuţie financiară destul de consistentă, menită să ajute la buna desfăşurare a concursului, îşi va aduce Consiliul Judeţean, dar nu pot spune acum exact ce sumă va aloca. Important este că va fi un concurs automobilistic de anvergură, la care vor participa concurenţi din ţară, dar şi din străinătate”, a declarat Cornel Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni.
Primăria Lupeni a alocat pentru acest eveniment 10.000 de lei, dar, din cauza dificultăţilor financiare, încă nu se ştie dacă banii vor putea fi şi daţi. „Nu putem vorbi astăzi despre o contribuţie financiară a Primăriei Lupeni, chiar dacă noi avem alocaţi prin hotărâre de consiliu local 10.000 de lei. Este o sumă foarte mică, dar nu suntem siguri că o vom putea acoperi”, mai spune Resmeriţă. Competiţia se va desfăşura pe DJ664A, între Lupeni şi Staţiunea Straja, iar organizatorii sunt Comisia Judeţeană de Automobilism şi Karting Hunedoara, în colaborare cu Primăria municipiului Lupeni şi Consiliul Judeţean Hunedoara.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
La ce gropi sunt pe drumul ala e greu de crezut ca va fi vreun raliu.Poate vreun concurs de sarete.