Prezent la etapa a treia de Super Rally din cadrul Campionatului Național de raliuri, vicepreședintele FRAS, Daniel Ungur (foto), a spus că apșreciază foarte mult modul în care a fost organizat raliul de la Deva.
Gazde excelente
„Etapa de la Deva este un fel de Monte Carlo din România. Am mai spus acest lucru și iată că se confirmă. Clubul organizator, primăria și autoritățile locale au făcut lucruri nemaipomenite iar traseul a fost excelent, ales aici în centrul municipiului. Noi promovăm, pe lângă sportul atotombilistic, și turismul, fie el local iar la Deva au fost câteva mii de spectatori prezenți la întrecerile etapei. Eu eram un mare fan al Raliului Hunedoarei, am concurat la mai multe ediții, erau configurații diferite ale traseului, Silvaș, Cinciș, Căprioara, cu spectatori cunoscători, liniștiți și cu participare numeroasă dar selectă. De aceea, venim acum la Deva, unde ne simțim foarte bine, sunteți gazde excelente.Sunt aici să discutăm cu factorii direct implicați pentru reintroducerea Raliului Hunedoarei în campionatul național.
Revenind la etapa de la Deva, a fost una interesantă cu un farmec anume.Traseul este unul rapid, dar a fost securizat foarte bine, pentru siguranța piloților și a spectatorilor. E bine definit și pune în dificultate piloții, deoarece orice ieșire în decor poate duce la probleme tehnice, cum spunem noi, se poate rupe fierul, în general planetarele. Jerome France a câștigat și, după cum se vede, niciodată să nu renunți, el nu a renunțat chiar dacă a ieșit în decor la prima manșă. Mihai Leu a avut și el o problemă la frâne dar păstrează șansă de a fi pe podium la finalul de campionat”, a declarat Daniel Ungur.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…