Ieri, Judecătoria Deva a admis propunerea procurorilor de prelungire a arestului la domiciliu pentru Raoul Locsei (foto stânga) şi Petru Anton Miheţ (foto dreapta). Hotărârea instanţei nu este definitivă, împotriva acesteia se poate depune recurs.
Pe perioada arestului la domiciliu, cei doi nu au voie să părăsească imobilul unde-şi au domiciliile, fără încuviinţarea instanţei, nu au voie să comunice cu victimele şi martorii din dosar. În cazul în care vor încălca cu rea-credinţă dispoziţia judecătoriei, măsura arestului la domiciliu le-ar putea fi înlocuită cu arestul preventiv.
Totuşi, pe perioada arestului la domiciliu, instanţa deveană i-a permis lui Raoul Locsei să meargă spital şi la farmacie, conform indicaţiei scrise a medicului şi după ce va anunţa telefonic poliţiştii desemnaţi cu supravegherea sa despre deplasarea pe care o va face.
Reamintim că Raoul Locsei şi Petru Miheţ sunt acuzaţi de lovire şi alte violenţe, după ce vara trecută au bătut patru persoane, o femeie şi trei bărbaţi de origine italiană, în centrul municipiului Deva. Scenele de violenţă s-au petrecut sub ochii a zeci de persoane şi au fost înregistrate pe camerele de luat vederi ale sistemului de supraveghere, gestionat de Poliţia locală Deva. Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Deva, fiind judecat în fond.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Vreti afara ma bulangiilor? Ungure ny mai vrei televiziune? Stati ma in casa ca n-aveti nici macar bani de-o bere. La puscarie cu voi. Hahahahaha
Lasai in pace Perasifon ca te lichidez pe tine si toti nepoti tai ... vrei ring... lasa ca iti dau eu ring numa sa te prind ... sifonule... o sa vezi de ce sunt in stare
Normal ca Margan poate sa injure sa faca ce vrea... patronul de la mesagerul este prieten cu margan ... si il acopera cand cineva merge si spune ce magari face o sa vin cu dovezi sa se vada ca este ziar de 1 leu... rusineeee asa reporteri... patron... etc... Mesagerul de ce nu dati toate ce se spun despre Margan??? De ce il acoperiti impreuna cu Militia? RUSINE ZIAR DE COLT DE BLOC GUNOAIE.....
adevaru despre coruptie poate te aflu si sa vezi ce iti fac....
O scz gelu dragancea... ce treaba ai tu... asta e adevarul... si stai si asteapta pensia nu te mai baga intre baieti ca tu esti martalog batarn... nu te ia oricum nimeni in seama...patronul de la Mesagerul il apara pe Margan... pacat ... credeam ca acest ziar este corect... dar se pare ca mam inselat... de fapt politia nu face nik de ce ar face ziarul... colaboreaza... deci nimik... rusine........ RUSINEEEEEEE MESAGERUL RUSINÈEEEEEEEE
te aflu in curand si o sa vezi cum stau cu pensia..
Patronul de la MESAGERUL ESTE UN GUNOI… tine cu margan si nu da adevaratele articole rusine domnule… acoperiti alt gunoi… macar dati articolele cat de cat reale nu doar ce va convine… or va este frica de el… ori sunteti un gunoi sau amandoua… de ce nu dati articole in care se spune de ce anume se bat cei din oras si cine este de vina?????? Sa nu vada lumea adevarul… GUNOIULEEEEEEEEEEÈEEEEEEEEE SA MA PIS PE ZIARUL TAU DE *****…. SI O SA GRIJA SA SE AFLE ADEVARUL CHIAR DACA TU UL ASCUNZI SI O SA AI DOAR ANTI RECLAMA PESTE TOT