Politica si administratie

Rămâne cum am stabilit. PNL pune batista pe țambal în cazul dizolvării filialelor slabe

Conducerea PNL șovăie în luarea unei decizii de dizolvare a organizațiilor codașe de la ultimele alegeri, anunță cei de la Libertatea, cu toate că înainte de scrutin a fost luată decizia sancționării celor care nu trag suficient pentru partid. Mai mult, o serie de lideri ar trebui să facă pasul în spate și să nu le mai fie permisă candidatura la parlamentare.

Au interpretat cum le-a picat bine
La începutul lui 2024, pe 31 ianuarie, conducerea PNL lua o decizie prin care dorea să-i impulsioneze pe liderii de filiale să pună umărul la un rezultat cât mai bun al partidului. Prin urmare, într-o hotărâre de Birou Politic Național, formațiunea decidea ca președinții de organizații județene să candideze fie la șefia CJ, fie la primăria municipiu reședință de județ, „în funcție de situație”, ceea ce însemna că dacă aveau deja om în funcție, tot acela rămânea candidat. Unii lideri au interpretat „în funcție de situație” altfel, evitând o candidatură a lor și aruncând în luptă alți colegi de filială. Așa s-a întâmplat și în județul nostru. „Candidații la funcția de președinte al Consiliului Județean sau la funcția de primar al municipiului reședință de județ care vor obține un scor politic sub scorul filialei județene/municipale nu vor mai avea sprijinul partidului pentru o eventuală candidatură la alegeri parlamentare”, era o doua prevedere. Nu în ultimul rând, ultimele 10 filiale, din punct de vedere al votului la europarlamentare, trebuiau dizolvate. Potrivit informațiilor Libertatea, cum la europarlamentare, votul a fost comun pentru lista cu PSD, urma să se țină cont de scorul politic, adică de Consiliul Județean. Însă la ultimul BPN, conducerea PNL a evitat total subiectul. Surse politice din conducerea PNL au precizat pentru Libertatea că situația din partid poate fi interpretată în două moduri: i) dacă se ține cont și de județele unde PNL a avut alianță la județ cu PSD (adică Ilfov și Timiș), nu mai puțin de 28 de filiale ar fi sub scorul politic; ii) dacă sunt scoase din ecuație județele Ilfov și Timiș, 25 de filiale ar fi sub media națională. Ca să evite potențiale conflicte, decizia de dizolvare a cel puțin 10 filiale a fost amânată. Surse din partid susțin că e posibil ca oamenii din conducere să „uite” ceea ce s-a votat la începutul anului și să meargă cu echipele de acum și la alegerile din toamnă.

Fără parlamentare
În afară de județele cu o populație predominant maghiară (Harghita și Covasna), cele mai slabe trei filiale sunt: Bucureștiul (12,6%), scor la care a contribuit din plin bâlbele conducerii centrale privind candidatul comun), Galați (18,24%) și Buzău (19,75%). Apoi vine Oltul (19,98%), urmat de filiale unde există și un procent însemnat de comunitate maghiară, dar nu majoritar, cum sunt Mureș (20,75%) și Satu Mare (20,8%). Tot printre filialele codașe sunt Argeșul (21,18% – condus de ministra Alina Gorghiu), Vasluiul (23%), Hunedoara (23,34%), Doljul (23,52% – județ unde a fost ales în 2020 chiar președintele PNL, Nicolae Ciucă). Mai mulți lideri din teritoriu au candidat și au luat sub scorul politic, de la CJ sau de la Consiliul Local. Potrivit deciziilor de anul trecut, luate de cel mai important for al partidului, aceștia ar trebui să nu mai fie pe lista pentru parlamentare, chiar dacă unii sunt șefi de organizații județene. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Case Closed! Afaceristul Adrian Marţian şi copiii, prinşi în Serbia

  Cei trei copii care au fost daţi dis­pă­ruţi luni-după amiază în satul Sântan­drei, oraşul…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, funcțio­nară de prea mult timp, se laudă peste tot…

16 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, ministrul Familiei Pentru că a organizat, din nou, o dezbatere pentru combaterea violenței…

16 ore ago

Bulina neagră

Vasile T., din municipiul Deva Pentru că a fost condamnat la închisoare după ce și-a…

16 ore ago

Minerii, din nou, în Piața Victoriei

Minerii, energeticienii şi siderurgiştii au organizat un nou protest, principala ne­mulțumire fiind modificările aduse la…

16 ore ago

Răpit din curtea casei, bătut, îmbătat și violat

Suferind de depresie și sub presiune permanentă după inculparea autorilor atrocităților, victima a cedat și…

16 ore ago