Rămâne sub control judiciar
Primarul comunei Luncoiu de Jos, Călin Dud (foto), cercetat într-un dosar penal pentru luare de mită, a cerut scoaterea sa de sub control judiciar, după ce procurorii au dispus menţinerea măsurii.
Ieri, cererea de revocare a controlului judiciar a fost judecată de magistraţii de la Tribunalul Hunedoara. Instanţa a decis să respingă solicitarea lui Călin Dud, însemnând că primarul va rămâne 60 de zile sub control judiciar. Primarul comunei Luncoiu de Jos a ajuns în această situaţie după ce a fost reclamat că ar fi luat mită două drujbe în valoare de 1.300 lei, de la un cetăţean care are calitatea de denunţător în dosar. (N.Bumbac)