Categories: Actualitate

Răsturnare de situaţie în dosarul „Aurul dacic II”

Natalia Bumbac

Unul dintre inculpaţii din dosarul „Aurul dacic II”, aflat pe rolul Judecătoriei Deva, este vorba de sârbul Ilic Ljubisa, a cerut la termenul de ieri, prin avocatul său, schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de complicitate la furt calificat pentru care este judecat. Asta, după ce iniţial, magistraţii au încheiat cercetările, stabilind termen pentru pronunţarea sentinţei.
Decizie asupra cărora au revenit, dispunând redeschiderea dezbaterilor, pe motiv că în timpul deliberărilor a apărut o împrejurare care nu a fost pusă în discuţie la judecarea dosarului. Următorul termen de judecată în acest dosar a fost stabilit pentru 7 august.
Reamintim că în acest caz sunt cercetate alte nouă persoane, iar sârbul Ilic Ljubisa este considerat capul grupării de traficanţi de comori dacice. Potrivit procurorilor, în perioada 1998-2007, aceştia au făcut săpături neautorizate în situl arheologic Sarmizegetusa Regia – monument UNESCO – de unde au sustras şi traficat, mai apoi, mai multe obiecte de patrimoniu, având legătură directă cu persoanele învinuite, în 2005, în dosarul „Aurul dacic I“. Membrii reţelei sunt acuzaţi de constituirea unei echipe de braconaj arheologic şi de încălcarea regimului juridic de protecţie a siturilor clasate ca monument istoric.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago