Categories: Comunitate

Rata şomajului, în uşoară creştere în judeţ

Potrivit statisticilor oferite de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de  Muncă Hunedoara, faţă de noiembrie 2015, rata şomajului în judeţ a crescut, atingând la final de an, nivelul de 5,99 procente. Raportat la decembrie 2014, cota înregistrată este mai mică cu 0,43 la sută.
În cursul lunii decembrie 2015, în evidenţele AJOFM au fost înregistraţi 1.420 de şomeri, dintre care 288 au provenit din disponibilizări curente de personal, iar la finele aceleiaşi luni, numărul total al şomerilor era de 11.339, din care 3.611 indemnizaţi şi 7.728 neindemnizaţi. În capul listei din punct de vedere al numărului de şomeri s-au situat zona Orăştie (1.602), Petroşani (1.523), Deva (1.293), Haţeg (1.227), Hunedoara (1.194), iar sub 1.000 se găseau în zonele Brad, Petrila, Lupeni, Vulcan, Călan, Simeria şi Ilia. În acelaşi timp, în decursul ultimei luni din anul precedent, din evidenţele Agenţiei Judeţene a ieşit un număr de 1.212 de persoane, 553 reuşind să se încadreze în muncă, din care 82 persoane pe durată determinată, iar 471 persoane pe durată nedeterminată.
“În decembrie 2015, prin programul de mediere s-au ocupat 553 de locuri de muncă, dintre acestea 471 pe perioadă nedeterminată şi 82  pe perioadă determinată. Prin programele de măsuri active, în urma acordării serviciilor de informare şi consiliere profesională au fost angajate 90 de persoane, 116 şomeri au beneficiat de acordarea de alocaţii egale cu 30 la sută din cuantumul indemnizaţiei de şomaj, pentru că s-au încadrat înainte de expirarea perioadei de şomaj, 83 de şomeri peste 45 ani s-au angajat cu subvenţionarea locului de muncă, respectiv trei şomeri unic susţinător al familiei monoparentale s-au angajat prin subvenţionarea locului de muncă”, a precizat Nicolae Fara, directorul executiv al AJOFM Hunedoara. (M. Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago