Magdalena Şerban
Mulţi primari au sperat ca rectificarea bugetară să producă o minune în ce priveşte visteriile locale, unora neajungându-le banii de salarii şi utilităţi până la finele anului, iar altora, aşa cum e cazul celui din Râu de Mori, ar trebui să le asigure cotele-părţi necesare proiectelor de investiţii aflate deja în derulare. Doar prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) sunt cinci la număr.
„Cu bani de la bugetul local, lucrăm la asfaltarea drumurilor din şase sate aparţinătoare (Suseni, Râu de Mori, Ostrovel, Brazi, Valea Dâljii şi Unciuc), afectate pe urma introducereii reţelei de canalizare. Asfaltăm pe străzile pe care s-au făcut deja racordurile la fiecare gospodărie, atât pentru reţeaua de apă, cât şi pentru cea de canal. În mod normal, trebuiau reparate doar acele porţiuni afectate de lucrări, dar am decis să facem un act adiţional pentru circa cinci kilometri de drumuri prin care să ne asumăm asfaltarea întregii suprafeţe. Nu am vrut să facem cârpeli, când treci cu maşina să ai impresia că eşti călare. Proiectul de canalizare este realizat în jur la 80 la sută, fiind câştigat pe axă guvernamentală, prin PNDL, iar beneficiari sunt peste 1.100 de cetăţeni. Implică reţea nouă, iar racordarea s-a făcut tot în cadrul acestui program. Este un program investiţional mare şi cu importanţă majoră pentru populaţie. Nefiind introdusă canalizarea, oamenii se foloseau de fose septice. Cred că peste 70-80 la sută din gospodării deţin baie. Prin PNDL mai avem captare, tratare şi aducţiune apă potabilă din zona Rîuşor (de la pârtia de schi) pentru alimentarea cu apă a comunei Rîu de Mori, apoi alimentare cu apă şi canalizare menajeră în localitatea Suseni – zona de agrement Rîuşor, modernizarea reţelei de drumuri de interes local, respectiv modernizarea reţelei stradale în satul Clopotiva. Toate cele enumerate sunt cu fonduri atrase din sursă guvernamentală. Concret, cele cinci proiecte prin PNDL au o valoare investiţională de aproximativ 42.000.000 de lei”, susţine Niculiţă Mang (foto), primarul comunei Râu de Mori.
Legat de recenta rectificare bugetară, acesta spune că au fost alocaţi 500.000 de lei, bani ce sunt necesari, însă nu şi suficienţi. „Ştim că sumele se impart greu când sunt puţine, suntem conştienţi, însă ne-am dori să se ţină mai mult cont de suprafaţa mare pe care o are comuna noastră şi de faptul că suntem o zonă turistică ce ar trebui să se dezvolte în continuu. Doar Clopotiva are zece kilometri de drum şi sunt 11 sate de toate. Deci suntem cât zece comune foarte mici la un loc, dar finanţele nu ajung niciodată la aceeaşi valoare ”, a adăugat primarul.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…