Magdalena Șerban
Conducerea din Râu de Mori a decis ca taxele și impozitele locale să rămână neschimbate în 2022, la aceeași concluzie ajungând și pentru 2021, în ciuda prețurilor care de când cu pandemia parcă au luat-o razna. A fost aplicat indicele pentru rata inflației, în baza Codului Fiscal, însă cam atât.
S-au gândit la oameni
„Nu am majorat nimic și nu am considerat că e momentul să o facem, viața rămânând o luptă de supraviețuire cam pe toate fronturile. Am lăsat oamenii să trăiască, nu le-am furat din oxigen. Poate că unii și-au pierdut locurile de muncă, alții au câștiguri sporadice sau trăiesc din ajutor social, fiecare cu necazurile sale. Chiar dacă asta înseamnă un buget propriu care a fost depășit de scumpirile din ultima vreme, preferăm să strângem noi cureaua, pe cât se poate de tare. Și nu am renunțat nici la a oferi reducerea de zece procente la plata integrală a impozitelor de către persoanele fizice, respectiv unu la sută în cazul celor juridice. Le mulțumim cetățenilor care își onorează obligațiile, nepunându-ne în situația de a-i soma prin înștiințări, de a recurge la popriri pe conturi ori chiar la înaintarea în judecată. Pentru anul precedent am reușit să colectăm peste 80 la sută din totalul taxelor locale. Plata se poate face în numerar sau prin virament bancar, depinde cum se dorește, unii deținând proprietăți la noi în comună, dar nelocuind aici. Oricum, la fel ca alți colegi de-ai mei, nu am putut să nu remarc faptul că există un aflux de nou veniți în satele noastre. Poate că restricțiile, cheltuielile care s-au înăsprit ca valori ori nevoia de a cultiva legume pentru a-și asigura necesarul zilnic i-au determinat să ia drumul mediului rural. Nu știm cauzele, doar observăm efectele. La vânzare, prețurile nu au crescut foarte mult per general, exceptând zona turistică unde au luat puțin avânt, în unele locuri chiar explodând (unde s-a extins rețeaua electrică, de exemplu). Bineînțeles, există și cerere pe măsură”, susține primarul din Râu de Mori, Flaviu Dilertea (foto).
O nouă carte de vizită
Legat de crezurile administrative puse în seama noului an, edilul urmărește să creeze o nouă prezentare a centrului de comună printr-o revigorare peisagistică. În fond, esteticul are rolul lui. “Am vrea să revitalizăm puțin zona zero a comunei atât pentru a imprima o notă actuală arealului, cât și pentru a-l înfrumuseța. Totodată, rămân prioritare rețelele de apă și canalizare accesate prin Programul Național Anghel Saligny, modernizarea de drumuri, rețeaua de gaz metan, deci utilitățile, în mod cert. Ar mai fi nevoie să achiziționăm utilaje pentru a veni în sprijinul Serviciului Public care să poată executa o serie variată de lucrări edilitare. Speranțe ne mai punem și în alocările ce se vor stabili pentru bugetul din acest an”, a mai arătat primarul.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…