Rãzboi italo-român pe strãzile din Petrosani
Dana Istudor
Un italian, Cosimo S., este acuzat de mai mulţi tineri din Petroşani că i-a urmărit cu maşina, i-a lovit în trafic şi apoi i-a ameninţat cu un pistol.
Femeia, mărul discordiei
Scandalul, care s-a transformat într-un război în toată regula, a avut loc luni noaptea şi a început din cauza unei tinere din Valea Jiului, Lavinia D., care şi-ar fi părăsit iubitul, pe Viorel B., pentru cetăţeanul italian aciuat prin Valea Jiului. Tânărul lăsat de iubită susţine că i-ar fi împrumutat nişte bani, iar luni, în timpul zilei, i-ar fi cerut înapoi, însă noul ei prieten, italianul, şi-a chemat nişte amici, care l-au bătut pe bărbat. Spre seară, tânărul care susţine că a fost agresat şi-a luat mai mulţi prieteni şi la intrarea în Petroşani, în zona Peştera Bolii, s-a întâlnit din nou cu cetăţeanul italian, care pur şi simplu a încercat să-i arunce de pe drum într-o râpă, după ce le-a lovit maşina. Amicii tânărului au vrut să-i ceară italianului explicaţii pentru accident, însă susţin că au fost întâmpinaţi cu un pistol şi ameninţaţi că vor fi împuşcaţi.
Italianul susţine contrariul
Italianul susţine însă contrariul şi, mai mult, a negat în faţa poliţiştilor cum că el ar fi condus maşina. Acesta le-a spus oamenilor legii, că noua lui iubită se afla la volan, iar el a fost lovit peste ureche cu o bâtă, în urma altercaţiei iscată după accident. Pentru a desluşi iţele „afacerii” româno-italiene, poliţiştii i-au dus pe toţi la secţie, după ce persoanele vătămate în urma scandalului, au primit îngrijiri medicale. Poliţiştii Serviciului Circulaţie din Valea Jiului au stabilit că italianul a consumat băuturi alcoolice, însă le-a declarat că, nu se afla la volan, astfel că oamenii legii trebuie să stabilească cu certitudine cine a condus maşina. Fostul iubit al tinerei din cauza căreia ar fi pornit războiul nu consumase băuturi alcoolice.
Când apele păreau că s-au liniştit, iar poliţiştii credeau că vor desluşi misterul acestui caz, la sediul Poliţiei Petroşani a izbucnit un alt conflict. Tinerii loviţi de maşina italianului s-au arătat nemulţumiţi de ancheta poliţiei şi cu greu au putut fi stăpâniţi. Nici italianul nu a uşurat mai mult treaba poliţiştilor, mai ales că, subit, a uitat să vorbească româneşte.
Ce spune Poliţia
Dintr-un comunicat al Poliţiei reiese că în urma sesizării s-a constituit o echipă operativă complexă, compusă din poliţiştii din cadrul Birourilor de Investigaţii Criminale, Ordine Publică Criminalistic şi care au trecut la verificarea aspectelor reclamate, identificând autorii scandalului şi ducându-i la sediul Poliţiei Petroşani. În principal, poliţiştii au stabilit aceleaşi lucruri menţionate de noi până acum. În plus, se afirmă în comunicat, că în cele două autoturisme implicate în scandal, nu au fost descoperite obiecte interzise la deţinere, ca pistoale, arme albe etc. În cauză, a fost întocmit dosar de urmărire penală, în care cercetările se efectuează sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire şi alte violenţe, distrugere şi vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili toate împrejurările în care s-a produs evenimentul şi gradul de participare al persoanelor implicate.