Razie prin barurile din Deva
Împreună cu reprezentanţii Gărzii Financiare şi cu cei de la ITM, poliţiştii au efectuat trei razii, în cursul nopţii de vineri, prin baruri din Deva. În urma acţiunii, două localuri au fost închise pe o perioadă de trei luni.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu, din cele 106 persoane legitimate în cadrul raziilor, 28 au fost ridicate şi duse la sediul Poliţiei, unde au fost introduse în baza de date. De asemenea, poliţiştii au aplicat patru amenzi în valoare totală de 19.000 de lei şi au confiscat suma de 3.125 de lei, provenită din încasări, după ce au depistat nereguli, atât în ceea ce priveşte eliberarea bonului fiscal, cât şi în ceea ce priveşte folosirea aparatelor electronice de jocuri de noroc.
“Pe lângă amenzile aplicate, a şi fost suspendată activitatea, pe o perioadă de trei luni, la două unităţi de alimentaţie publică. Urmează ca poliţiştii să efectueze verificări în două cazuri de folosire a unor programe de calculator fără licenţă, iar apoi vor fi dispuse măsurile legale”, a mai precizat Bogdan Niţu.