Anunţa modificarea din februarie
Preşedintele FR Fotbal, Răzvan Burleanu (foto), vrea să ducă regula şi mai departe şi va propune ca un fotbalist U21 să se afle pe teren timp de 90 de minute iar al doilea fotbalist U21 să se regăsească pe teren cel puţin o repriză.
Răzvan Burleanu anunţa încă din luna febuarie că modificarea regulii U21 se află pe lista priorităţilor sale.
„Dacă se va implementa noua regulă U21 va fi foarte bine, FRF a accelerat maturizarea tinerilor, ne-am bucurat acum doi ani, ne vom bucura şi la vară, ţineţi minte ce vă spun. Vom lua o decizie în ceea ce priveşte aplicarea acestor reguli pentru următoarele sezoane competiţionale. Concluzia a fost că în afara unor reglementări stricte, jucătorii tineri nu vor avea şanse să evolueze în primul eşalon al fotbalului românesc. În următoarele luni o să vedem şi decizia care va clarifica şi situaţia celui de-al doilea jucătorul Under 21, de la nivelul Ligii 1” adeclarat Răzvan Burleanu, preşedinte FRF.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…