Lucrările de reabilitare şi modernizare a Grădinii Zoologice din Hunedoara sunt departe de a fi finalizate. Asta, în ciuda declaraţiilor făcute în urmă cu aproximativ o lună, de fostul director al Grădinii, medicul veterinar Ciprian Hodor. Şi spunem fostul, pentru că Hodor a demisionat de curând din funcţia de conducere de la Zoo.
Lucrările sunt întârziate
În prezent, Valentin Chiriţoiu, de meserie tehnician veterinar, a preluat atribuţiile fostei conduceri, fiind numit director interimar. Cât despre lucrările de reabilitare şi modernizare a Grădinii, ele nu sunt tocmai finalizate, aşa cum Ciprian Hodor declara în urmă cu câteva săptămâni. Acesta preciza, la momentul respectiv, că spaţiile animalelor, aleile, canalizarea şi cabinetul medical veterinar au fost duse la bun sfârşit, şi că tot ce mai este de rezolvat sunt nişte acte. Astfel, în trei – patru săptămâni, adică exact pe vremea asta, Grădina Zoologică ar fi putut fi din nou vizitată. Acest lucru nu este posibil, însă, şi nici nu va putea fi, foarte curând.
Dacă la începutul verii trecute, lucrările de la Zoo demarau în forţă, acum, se pare că muncitorii au lăsat-o mai moale. Nici cuştile animalelor nu au fost toate modernizate, iar despre reabilitarea aleilor, nici nu se poate pune problema. Întreaga Grădină este un adevărat şantier. Doar reţeaua de apă şi canalizare a fost înlocuită în totalitate, iar ambulatoriul în care animalele vor putea primi îngrijiri medicale şi tratamente a fost construit. Mai este, însă, de lucru la cuştile urşilor şi la spaţiile destinate păsărilor, după care vor putea intra în reabilitare şi aleile. Nimeni nu ştie de cât timp este nevoie pentru finalizarea obiectivului.
Reprezentanţii Primăriei au luat la cunoştinţă modul în care lucrurile decurg, şi şi-au luat angajamentul să verifice constant bunul mers al executării lucrărilor. „În scurt timp, vom discuta cu constructorul, pentru a vedea care este problema, de ce lucrările nu mai sunt executate în acelaşi ritm ca anul trecut“, a declarat Dan Bobouţanu, viceprimarul municipiului Hunedoara.
Construită în `70 şi niciodată reabilitată
Grădina Zoologică din Hunedoara a fost construită în timpul primarului Viorel Răceanu, începând din 1968, urmând ca în 1970, să-şi primească primii vizitatori. La vremea respectivă, se întindea pe circa 10 hectare de teren, cuprinzând şi un parc de distracţii pentru copii şi o grădină de vară. Avea peste 100 de exemplare de păsări şi animale şi foarte mulţi vizitatori. Dar pentru că, de-a lungul timpului, nu a mai beneficiat de nici un fel de reabilitări, în ultimii ani, aproape că nimeni nu mai călca pragul Grădinii. Acum, la Zoo, se derulează un proiect în valoare totală de 1,7 milioane de lei – bani asiguraţi, în cea mai mare parte – de Ministerul Mediului. Şi pentru că nu există nici un document care să ateste anul construirii Grădinii Zoologice sau care să prezinte date culese de-a lungul timpului, despre aceasta, Primăria ia în calcul şi întocmirea unui scurt istoric, care să le fie de folos viitorilor vizitatori şi turişti.
O nouă fabrică de componente din plastic pentru industria auto se va construi pe un…
Prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani Pentru că Universitatea din…
Alexandru C., recidivist din Lupeni Pentru că a comis o tâlhărie la scurt timp după…
Schimbare de șefie în capitala regiunii cu lămpașe, unde mai mulți șefi cu epoleți au…
Cei trei proxeneți, doi bărbați și o femeie, au sechestrat trei tinere și le-au obligat…
Sezonul de îmbolnăviri de iarnă din China este mai puţin sever decât anul trecut, potrivit…