Actualitate

Recidivistul care și-a desfigurat soția, băgat în pușcărie

Individul din municipiul Lupeni a fost condamnat zilele trecute la cinci ani și jumătate de închisoare cu exe­cutare pentru violență în familie, ame­nințare ori violare de domiciliu.

Îngrijiri medicale
Acesta și-a atacat anul trecut soția cu un cuțit și a desfigurat-o, supărat că femeia l-a părăsit și s-a mutat în zona Devei. Potrivit anchetatorilor, reci­di­vistul a aflat unde locuiește, a intrat peste ea în casă și a atacat-o cu cuțitul în timp ce dormea. Procurorii Par­che­tului de pe lângă Judecătoria Deva l-au acuzat pe bărbat de violență în familie. ”Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracţiu­nilor de violenţă în familie, violare de domiciliu şi ameninţare (3 acte ma­teriale). În actul de sesizare s-a reţinut în sarcina inculpatului că, în data de 31.03.2024, în jurul orei 16:15, înarmat cu un cuţit, a pătruns fără drept în lo­cuinţa soţiei sale, fără consimţământul persoanei vătămate de care era des­părţit în fapt, context în care i-a aplicat acesteia câte o lovitură cu lama obiec­tului tăietor-înţepător în zona feţei, în partea stângă şi în zona antebraţului stâng, leziunile traumatice suferite necesitând pentru vindecare un nu­măr de 12-14 zile de îngrijiri medicale astfel cum rezultă din raportul de ex­pertiză medico-legală. În contextul stării conflictuale existente, după co­miterea actelor de agresiune împo­triva soţiei sale, în cursul zilei de 31.03.2024, respectiv în data de 01.04.2024, în jurul orei 00:30, in­culpatul a proferat ameninţări cu moartea şi cu exer­ci­tarea de acte de violenţă împotriva persoanei vătămate şi a copiilor săi, atât în mod direct prin transmiterea unor mesaje audio prin intermediul reţelei de socializare “whatsapp”, cât şi prin persoane interpuse, fapt ce i-a cauzat victimei o puternică stare de temere”, se arată în dosar. Sentința pro­nunțată de Judecătoria Deva a rămas definitivă, iar individul din Lupeni a ajuns în Penitenciarul Aiud. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura