Categories: Comunitate

Recomandări privind verificările anterioare închiderii exerciţiului financiar (IV). Conturile de terţi

Expert contabil Carmen Hărău
Expert contabil Aurel Şendroni

Prin intermediul acestei clase de conturi se evidenţiază parcursul activităţii entităţii privind decontările. În clasa de conturi 4 se disting două categorii de conturi cu terţii: decontări privind obligaţiile faţă de terţi, respectiv datorii şi decontări privind drepturi asupra terţilor, respectiv creanţe.
Datoriile şi creanţele sunt doi termeni relevanţi care se regăsesc în activitatea curentă a afacerii, dar şi pentru planificarea financiară a următoarei perioade, estimând cum vor fi alocate sursele băneşti pentru a evita blocajele entităţii.
Se urmăreşte în derularea activităţii să existe tot timpul confruntări de solduri cu fişele de la furnizori, clienţi şi cu fişele fiscale, pentru a asigura în permanenţă o evidenţă corectă şi transparentă.
Trebuie să existe o evidenţă analitică pe categorii a furnizorilor şi a clienţilor şi a celorlalte creanţe şi obligaţii conform prevederilor art. 16 din Legea nr. 82/1991 a contabilităţii cu modificările şi completările ulterioare. Raportarea în declaraţia 394 se face de persoana juridică pe fiecare persoană fizică indiferent de valoare, în consecinţă evidenţa analitică a persoanelor fizice este obligatorie.
Urmărirea datoriilor restante către creditori / furnizori, iar peste pragul de 40.000 lei, există riscul de introducere a unei cereri de intrare în insolvenţă.
Existenţa unui scadenţar privind evidenţa datoriilor, cât şi a debitelor/creanţelor pe vechimi conform prevederilor art. 165 din Codul de procedură fiscală – Ordinea stingerii obligaţiilor fiscale.
Verificarea dacă entităţile au politici şi proceduri contabile actualizate în care să fie descrise analitic persoanele cu atribuţii de angajare patrimonială a entităţii şi persoanele care răspund de modul de efectuare a plăţilor (plăţile se fac în ordinea vechimii sau alte modalităţi etc.).
O mare atenţie trebuie acordată creanţelor incerte, creanţelor preluate prin cesionare şi a obligaţiilor prescrise, pentru a fi reflectată cât mai fidel poziţia financiară a entităţii la închiderea exerciţiului, fără a fi neglijată contabilitatea angajamentelor şi a altor elemente extrabilanţiere.
Gestionarea fluxurilor financiare ale entităţii trebuie să stea în echilibru, folosind o prognozare a unor valori mai mari a creanţelor, pe care ne asigurăm că le vom încasa în timp util, astfel încât să păstrăm în acelaşi timp obligaţiile de plată sub control.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago