Bugetul mai multor instituţii din subordinea Consiliului Judeţean Hunedoara a fost rectificat, ieri, în cadrul unei şedinţe extraordinare.
Astfel, consilierii judeţeni au decis rectificarea bugetului pe anul 2011 pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului cu suma de 228.660 lei pentru activitatea finanţată integral din venituri proprii, precum şi alte 2,688 milioane de lei lei pentru finanţarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap.
De asemenea, s-a decis alocarea sumei de 6.500 de lei Grupului Şcolar „Nicolaus Olahus” Orăştie, bani necesari pentru plata salariilor pe luna noiembrie 2011. Suma a fost asigurată prin diminuarea cheltuielilor de personal de la Colegiul Ion Mincu Deva, unde conducerea instituţiei de învăţământ a anunţat economii la acest capitol. Tot în şedinţa de ieri a fost rectificat şi bugetul sanatoriului de Pneumoftiziologie din Brad. Conducerea Sanatoriului din Brad a propus aleşilor judeţeni diminuarea creditelor bugetare aprobate la cheltuieli de capital, secţiunea de dezvoltare, cu suma de 264.010 lei, şi, totodată, suplimentarea creditelor bugetare aprobate la Titlul II „Bunuri şi servicii”, Secţiunea de funcţionare, cu suma de 235.350 lei pentru reparaţii curente, şi încă 28.660 lei pentru consultanţă şi expertiză.
Într-o țară care produce anual peste 2,6 milioane de biciclete și se situează pe locul…
Subprogramul de Tratament medicamentos al bolnavilor cu afecțiuni oncologice, Subprogramul de monitorizare a evoluției bolii…
Candidații PSD Hunedoara la Parlament se angajează să investească în viitorul țării printr-un sistem educațional…
Deputatul PSD de Hunedoara, Ilie Toma (foto), a declarat că primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu…
„Sunt Natalia-Elena Intotero și candidez cu convingerea că împreună putem continua efortul comun de dezvoltare…
View Comments
Molot,PNL,(USL),iar a uitat de Valea Jiului dar nici noi nu o sa-l votam ca a scumpit apa in Valea Jiului facando cea mai scumpa din tara.