Profesorul universitar Radu Sorin (foto) a fost membru PSD timp de 22 de ani. A demisionat şi nu se va înscrie într-o altă organizaţie a unei formaţiuni politice.
Rectorul Universităţii din Petroşani, profesorul universitar Radu Sorin, a renunţat la a mai face politică imediat după ce a fost ales în funcţia de conducere de la instituţia de învăţământ superior din Valea Jiului, iar acum a ales să se retragă şi din organizaţia municipală a PSD Petroşani. Spune că nu vrea ca instituţia să fie atrasă în lupta politică, în contextul alegerilor din acest an.
”Am demisionat de la PSD pentru a nu fi acuzat că fac politica nu ştiu cărui partid în şcoală, acum, în perioadă de alegeri. Nu am nici o problemă cu nimeni, doar că am considerat că este mai bine să nu fiu implicat politic pe perioada alegerilor şi mai încolo. Şi aşa la PSD nu am prea activat, pentru că nu am avut timp”, a declarat Rectorul Universităţii Petroşani, Radu Mihai Sorin.
În anul 2016, odată cu alegerea sa în funcţia de rector, profesorul universitar a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei PSD din Petroşani, întrucât Carta Universităţii îi interzicea să deţină o funcţie de conducere într-un partid politic. Radu Sorin mai spune că nu se va înscrie într-o altă formaţiune politică şi-şi dedică timpul instituţiei de învăţământ superior din Petroşani.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…