Ieri, a fost sărbătorită Ziua Pompierilor și la ISU Hunedoara. La sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara s-au desfășurat atât ceremonialul militar și religios, cât și întâlnirea cu locuitorii orașului, sub denumirea generică: ”Ziua porților deschise”.
În cadrul festivităților au fost înaintați în grad, înainte de termen, doi ofițeri din cadrul inspectoratului.
Un număr de14 pompieri hunedoreni au primit, ieri, „Diplome de merit” pentru participarea, în această vară, la misiuni de monitorizare și stingere a incendiilor de pădure în Grecia și Franța.
„Pentru profesionalism, devotament și consecvență în obținerea unor rezultate deosebite în activitatea profesională, trei dintre colegii noștri au fost recompensați cu ((Diplome de merit)), astfel: titlul de „Pompierul anului” i-a fost conferit plt. adj. șef Dîncșorean Grațian, cel de ((Paramedicul anului)) a fost obținut de sg. maj. Albu Cristian, iar titlul de ((Voluntarul anului)) i s-a acordat lui Claudiu Duduia. Nu au fost uitați nici foștii comandanți ai pompierilor hunedoreni, cărora li s-au acordat ((Diplome de recunoștință))”, au anunțat pompierii hunedoreni. (A.N.)
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…