Categories: Actualitate

Recursul lui Sucilă, respins de Tribunal

Maximilian Gânju

Poliţistul Adrian Sucilă (foto), din Vulcan, trimis în judecată sub acuzaţia de act sexual cu un minor şi corupere sexuală, n-a reuşit să-i convingă pe judecătorii de la Tribunalul Hunedoara să-l elibereze din arest.

Adrian Sucilă a făcut recurs împotriva deciziei magistraţilor de la Petroşani, care au decis să-i respingă cererea de eliberare sub control judiciar, iar magistraţii de la judeţ au păstrat decizia colegilor din Valea Jiului. Astfel, ieri, când a fost judecat recursul, preşedintele de şedinţă a respins ca nefondat recursul declarat de către inculpatul Adrian Sucilă, menţinându-se măsura arestării preventive dispusă faţă de acesta de către Judecătoria Petroşani.
Sucilă, aflat în arestul IPJ Hunedoara, va fi înfăţişat magistraţilor Judecătoriei Petroşani în data de 11 septembrie, la primul termen de judecată în acest dosar.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

10 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

15 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

15 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

15 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

15 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

16 ore ago