Dana Istudor
Frigul din ultimele trei zile umple sălile de aşteptare din gări, spitale sau alte instituţii publice deschise în Valea Jiului. Cum în municipiul Petroşani nu există nici măcar un adăpost de noapte care să-i poată prelua pe aceşti oameni, iar cele existente în restul localităţilor din Valea Jiului şi-au depăşit capacitatea de cazare, singura alternativă rămâne gara, spitalul sau căminele studenţeşti.
Afară nu au şanse de supravieţuire
În sala de aşteptare a Staţiei CFR Petroşani, în fiecare seară îşi găsesc adăpost cel puţin patru sau cinci persoane care trăiesc pe străzi. Se întâmplă ca, de multe ori, poliţia să-i scoată afară, deoarece ocupă locul călătorilor, dar într-un final, se întorc tot în gară. Responsabilii staţiei se împacă cu situaţia şi le permit tacit oamenilor fără adăpost să se refugieze în aceste spaţii, deoarece ştiu că dacă i-ar da afară, ar însemna să-i condamne la moarte. „Afară, pe gerul acesta, aproape că nu au şanse de supravieţuire, iar dacă nu deranjează, pot sta în sala de aşteptare, unde este mai cald. Totuşi, ei pot rămâne doar pe perioada aceasta, când sunt temperaturi extreme şi nu trebuie să abuzeze de bunăvoinţa noastră”, susţin oficiali din Gara Petroşani.
„Li se face milă de mine”
„Nu avem unde să mergem, n-avem casă şi nu avem de lucru. Stăm aici, ca să nu îngheţăm de frig. Ce să facem? Să dormim prin canale? Mai sunt unii care dorm pe ţevile de apă caldă de la piaţă, dar nu mai este loc. Noi stăm în gară“, spune unul dintre oropsiţi. Un alt caz dramatic este cel al unui tânăr de 22 de ani din municipiul Petroşani, care de mai bine de opt ani, trăieşte pe străzi. Bărbatul a fost ţinut pe perioade scurte de timp în centrele de adăpost pentru minori, dar odată ajuns la majorat, casa lui a devenit strada. „Am crescut mai mult pe străzi, pe lângă căminele studenţeşti şi pe la centrele de plasament. Stau pe la cămin seara când este ger. Pe portari îi cunosc şi li se face milă de mine. Nu fac mizerie şi nu fur, iar dimineaţa la 5, plec din clădire, să nu fie deranjaţi studenţii. Dorm în hol, unde este cald. Ziua umblu prin oraş şi mai intru în câte un magazin când îmi este frig. Până să mă vadă vânzătorul şi să mă dea afară, eu mă şi încălzesc. Mai primesc şi ceva de mâncare sau bani, dacă se nimereşte ca să aibă cineva nevoie de ajutor. Le duc gunoiul, curăţ zăpada din faţa magazinului, tot ce au nevoie“, spune tânărul. Aceste persoane nu pot fi primite de nici un centru de asistenţă din Petroşani, pentru că toate se adresează minorilor, iar autorităţile n-au bani pentru un centru destinat lor. Pentru familiile sărace din municipiu, dar care au o locuinţă, municipalitatea le-a asigurat combustibil pentru încălzire pe timp de iarnă, astfel că măcar aceştia nu vor îngheţa de frig.
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…