Regele Mihai I, însoţit de Principele Radu (foto stânga, în prim plan), a făcut ieri cumpărături în supermarketul Plus din cartierul Micro 15 din Deva. Regele a cumpărat 450 de pungi cu daruri de Crăciun pentru copiii orfani şi oamenii nevoiaşi din Săvârşin.
Cu această ocazie, fostul suveran a declarat că îşi aminteşte cu nostalgie perioada sărbătorilor de iarnă de altădată, când era mai multă unitate între oameni. „Le doresc hunedorenilor Sărbători fericite, un An Nou mai bun, multă înţelepciune şi mai ales linişte”, a spus Regele Mihai I.
Bucuroşi să se întâlnească cu fostul suveran
Devenii care se aflau la cumpărături în momentul în care familia regală şi-a făcut apariţia au rămas muţi de uimire. Aceştia au uitat pentru ce au venit la supermarket şi s-au înghesuit să îl vadă pe rege şi mai ales, să vadă ce cumpără acesta. „Este o mare bucurie pentru mine să mă întâlnesc cu Regele Mihai. Ştiu de la bunici, de la părinţi, că pe vremea lui, România era mai mare, mai unită, oamenii erau mai buni şi mai înţelegători. Sper să avem mai mult noroc în următorii cinci ani”, a declarat Ioan Petru, din Deva.
Pe lângă darurile pentru copiii şi oamenii nevoiaşi, Regele Mihai a mai achiziţionat o Crăciuniţă, floare pe care o va pune în Castelul de la Săvârşin.
A revenit în ţară
Mihai a devenit pentru prima dată rege al României după moartea bunicului său Ferdinand, în urma renunţării la tron a lui Carol al II-lea din decembrie 1925. Detronat de tatăl său, după doar trei ani de domnie sub regenţă, a reprimit coroana un deceniu mai târziu, după abdicarea forţată a lui Carol al II-lea, domnind peste regimul pro-german al mareşalului Ion Antonescu. Din 1941, Regele Mihai a fost mareşal al României. După colaborarea ţării noastre cu Germania în al Doilea Război Mondial şi după ce forţele sovietice au pătruns pe teritoriul României, Regele Mihai a organizat la 23 august 1944 arestarea lui Antonescu. S-a opus guvernelor pro-sovietice din anii 1945-1946 şi a fost constrâns să abdice la 30 decembrie 1947 şi s-a exilat în Versoix (Elveţia). Revenirea sa în ţară nu a fost permisă până în 1997.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…