Categories: Actualitate

Regulamentul privind utilizarea drumurilor din judeţ, anulat în instanţă

Natalia Bumbac

Controversatul regulament privind utilizarea drumurilor publice judeţene de către autovehiculele care au masa maximă pe axă mai mare de 5,5 tone, întocmit şi aprobat de Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara în 2013, a fost anulat în instanţă, deşi iniţial s-a cerut doar modificarea acestuia.
Au dat înapoi, dar degeaba
Tribunalul Hunedoara a publicat motivarea sentinţei din procesul în care Prefectura Hunedoara a atacat în iunie 2014 în contencios-administrativ hotărârea CJ, din motive de nelegalitate. Prefectura a cerut să fie făcute anumite modificări în textul regulamentului, care, în forma iniţială lăsau loc de interpretare sau ar fi dus la producerea de abuzuri. După înregistrarea procesului în instanţă, modificările au fost făcute de către cei de la CJ. Prefectura a luat act de ele, constatând că dosarul a rămas fără obiect, doar că judecata nu s-a încheiat aici.
S-ar fi creat un precedent
O firmă de transport din Vâlcea, SC Luxorcomp SRL, a formulat şi i-a fost admisă o cerere de intervenţie principală în procesul de pe rolul Tribunalului Hunedoara. Societatea comercială a fost cea care a cerut anularea regulamentului. „Am formulat cerere de intervenţie în proces şi am cerut anularea regulamentului, tocmai pentru că avea prevederi abuzive. Suntem o firmă de transport internaţional, nu operăm pe raza judeţului Hunedoara, practic, nu aveam nici un interes să intervenim. Singurul lucru pe care am dorit să-l împiedicăm a fost crearea unui precedent. Dacă regulamentul adoptat de CJ Hunedoara ar fi intrat în vigoare se putea ajunge la situaţia ca toate consiliile judeţene să instituie un astfel de regulament. Taxa specială prevăzută în regulamentul aprobat de CJ Hunedoara ar fi fost discriminatorie, suprataxând doar o anumită categorie de vehicule, pe cele care depăşeau greutatea mai mare de 5,5 tone pe axă, lăsând netaxată o altă categorie de autovehicule care circulă pe drumurile publice. Intervenţia în proces nu a fost singurul demers pe care l-am făcut pentru a combate eventualele abuzuri faţă de transportatori prin introducerea suprataxării nejustificate în judeţul Hunedoara, am mai făcut şi o cerere la Consiliul Concurenţei, unde am menţionat aceleaşi aspecte”, a explicat Ion Sebastian Bădiţă, consilier juridic la firma SC Luxorcomp SRL.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

SALINOTERAPIA, acum la SANATORIUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE GEOAGIU

Cum pot beneficia GRATUIT locuitorii județului Hunedoara si nu numai de beneficiile AERULUI SĂRAT ?…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a îmbătat criță și a fă­cut praf un bolid cum­părat din banii pu­blici. Cârcotașii dintr-o…

22 de ore ago

Şoseaua Hunedoara-Sântuhalm, modernizată la standardul TransRegio pentru conexiune directă cu A1

Şoseaua care face legătura între mu­ni­cipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…

22 de ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…

22 de ore ago

Bulina neagră

Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…

22 de ore ago

Te-ai vaccinat împotriva Covid? S-ar putea să ai probleme cu inima

Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre mo­dul în care nanoparticulele lipidice…

22 de ore ago