Categories: Comunitate

Reguli pentru comercianţi, la Ţebea

Nicolle Ebner

 Plecând de la principiul că Sărbătoarea naţională de la Ţebea înseamnă cu totul altceva decât manele, alcool în exces şi gunoi aruncat pretutindeni, instituţiile implicate în organizarea evenimentului au stabilit câteva măsuri şi reguli.

Fiecare tonetă, cu pubela proprie
Astfel, prin Dispoziţia emisă de către primarul comunei Baia de Criş, Romeo Horia Fărcaş, Sărbătorile de la Ţebea se vor desfăşura în perioada 12-13 septembrie şi vor cuprinde, ca în fiecare an, ceremonia depunerii de coroane, slujba religioasă de pomenire, evocarea istorică a eroului naţional Avram Iancu, mesaje din partea autorităţilor şi spectacol folcloric. Prin ordinul edilului, se interzice comercializarea şi consumul de băuturi alcoolice pe perioada depunerii coroanelor şi a slujbei religioase, timp în care nu trebuie să se audă nici un alt gen de muzică. Anul acesta, comercianţii vor putea să-şi amplaseze tonetele, chioşcurile şi tarabele, doar dacă demonstrează că au puncte proprii de colectare a gunoiului sau deşeurilor. Cei ce nesocotesc  ordinul primarului riscă amenzi cuprinse între 500 şi 1.500 lei. „Nu trebuie să uităm că mergem la Ţebea să omagiem un erou naţional, pe Avram Iancu. Fiind vorba despre o comemorare, este absolut necesar să solicităm un comportament decent. Măsurile şi regulile stabilite sunt în spiritul acestor manifestări şi au drept scop evitarea unor evenimente neplăcute”, a declarat prefectul judeţului Hunedoara, Ioan Gabriel Samoilescu.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

3 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

4 zile ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

6 zile ago