Remize albe, pentru zile negre
Ciprian Marinuţ
FC Hunedoara şi CNS Cetate Deva, cele două echipe hunedorene care activează în campionatul Ligii a III-a, au avut rezultate „italiene” în runda a XI-a, obţinând două remize albe în deplasare. „Alb-albaştrii” au terminat la egalitate, 0-0, cu CS Municipal Lugoj, iar CNS „Cetate” a obţinut acelaşi rezultat pe terenul grupării Măgura Cisnădie.
Adversari de acelaşi calibru, rezultate identice
FC Hunedoara a făcut un mic pas înainte după eşecul din runda precedentă de pe teren propriu cu Metalurgistul Cugir şi a reuşit să fie neînvinsă în compania unei grupări din partea superioară a clasamentului. Nici jocul practicat de „alb-albaştri” sub timona noului tehnician Adrian Ienci, nici rezultatul de 0-0 nu oferă motive de sărbătoare, însă un punct e mai bun decât nimic. FC Hunedoara a rămas însă tot pe locul şase în clasament, cu 16 puncte, fiind încă devansată de nou-promovata Performanţa Ighiu şi de Naţional Sebiş, echipă pe care au învins-o chiar la ea acasă în prima etapă.
CNS Cetate Deva a continuat seria rezultatelor pozitive, fiind neînvinsă de cinci etape, după remiza 0-0 de pe terenul nou-promovatei Măgura Cisnădie. Trupa antrenată de Marius Sîrbu a urcat un loc în clasament, însă ar fi putut scoate mai mult din partida cu sibienii, dacă avea mai mult curaj şi inspiraţie. Fundaşii centrali ai gazdelor s-au ciocnit în debutul reprizei şi au fost înlocuiţi, iar pe finalul meciului, un jucător de la Măgura a fost eliminat pentru o intrare dură. Totuşi, chiar şi în aceste condiţii avantajoase, CNS „Cetate” a avut puţine ocazii, iar atacanţii le-au irosit cu uşurinţă. În runda următoare, ambele echipe din judeţ vor juca pe teren propriu, FC Hunedoara cu ACSO Filiaşi, iar CNS Cetate Deva cu ASU Poli Timişoara.