Reparaţii pe Autostrada Lugoj – Deva
Lotul I al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva, între localităţile Traian Vuia şi Topolovăţul Mare (jud. Timiş) intră în reparaţii.
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara a anunţat ieri, 20 iunie, că în lunile iunie, iulie şi septembrie 2018, antreprenorul Tirrena Scavi Condotte Cossi GIE va executa lucrări de reparaţii şi întreţinere în perioada de garanţie, pe această porţiune a şoselei. „Pentru execuţia lucrărilor, se va închide traficul alternativ, etapizat, iar circulaţia va fi deviată de pe o cale pe cealaltă. Între poziţiile kilometrice menţionate se vor închide câte două sectoare de câte 5 km. Primele devieri de trafic programate vor fi între km 463+ 500 şi 468+500 (Calea 2, sensul de mers Timişoara – Deva) şi km 448+645 şi 443+645 (Calea 2). În luna august nu vor fi instituite restricţii de circulaţie pe Autostrada A1. În lunile august şi septembrie, se vor institui restricţii de circulaţie similare pe drumul de legătură între Autostrada A1 şi centura municipiului Lugoj”, se arată în comunicatul DRDP Timişoara.
Sectoarele aflate în lucru vor fi semnalizate corespunzător, iar limita de viteză va fi de 80 km/h. Lucrările se vor desfăşura numai pe timpul zilei, atâta timp cât permite lumina naturală. (N.Bumbac)