Categories: FlashStiri

Repartizarea elevilor pe licee

Dacă ieri, 320 dintre absolvenţii de clasa a VIII-a din judeţul nostru, care au optat pentru un liceu vocaţional, au aflat deja rezultatele repartizării computerizate, urmează ca astăzi să afle şi restul elevilor hunedoreni la ce liceu au fost acceptaţi. Peste 4.700 de absolvenţi şi-au depus dosarele de înscriere la unul dintre licee, în funcţie de media de admitere pe care au obţinut-o după cei patru ani de studii gimnaziale, dar şi după Evaluarea Naţională. Potrivit inspectorului şcolar general al IŞJ Hunedoara, Alexandru Lăutaru, la nivelul judeţului au fost disponibile 5.250 de locuri pentru cursurile la zi, dar şi 420 de locuri pentru cursurile de seral sau fără frecvenţă. Pentru a repartiza elevii pe locurile disponibile, inspectorii şcolari au trimis o bază de date cu lista ce cuprinde ordinea descrescătoare a mediilor fiecărui candidat, către Ministerul Educaţiei. Aici, cu ajutorul unui program special, printr-un simplu click, elevii vor fi repartizaţi în licee. Listele finale vor fi afişate astăzi, atât la şcoli, cât şi pe Internet, pe www.isj.hd.edu.ro. (C. Ghenea)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago