REPERE MEDICALE: Depresia
Dr. Biochimist Manuela Ştef
Depresia este o afecţiune psihică caracterizată prin oboseală permanentă cu diminuarea consecutivă a activităţilor fizice, anxietate, tristeţe, indecizie dificultăţi în gândire şi scăderea capacităţii de concentrare şi instalarea unei viziuni negative, pesimiste asupra viitorului. Alte simptome clasice ale depresiei sunt activitatea mentală şi funcţională încetinită, insomnia, lipsa de încredere, apatie, letargie, nevoie de izolare si de singurătate, poftă de mâncare diminuată însoţită de scădere în greutate sau, mult mai des, poftă de mâncare exagerată şi nevoie de dulciuri. În cazurile severe de depresie pacientul are tendinţe de autovătămare sau suicid.
Depresia are trei forme principale: depresia psihotică caracterizată prin depresie severă, depresia postpartum caracterizată prin tulburări ale nivelului de hormoni şi modificări fizice după naşterea copilului sau depresia de iarnă (tulburare afectivă sezonieră) care se manifestă în lunile de iarnă cu mai puţină lumină solară.
Anual între 3 şi 15 la sută din populaţia generală prezintă un episod depresiv. Adulţii tineri cu vârsta de până la 24 de ani sunt expuşi unui risc ridicat de declanşare a depresiei. De asemenea, riscul apariţiei depresiei creşte de 4 ori în cazul persoanelor peste 65 de ani.
Instalarea depresiei poate fi declanşată de cauze psihologice sau sociale: pierderea copiilor sau a partenerului de viată, relaţii toxice, stresul cotidian, pierderea locului de muncă, abandonul, pensionarea, ostilitatea mediului etc. În cazul femeilor, naşterea recentă sau menopauza reprezintă cauze posibile suplimentare pentru depresie.
Persoanelor care consumă alcool sau substanţe psihoactive, cele cu istoric de afecţiuni psihice în familie sau antecedente de tulburări prezintă un risc ridicat de depresie. Depresia poate fi secundară unei alte afecţiuni (cancerul, bolile cerebrovasculare, epilepsia, tulburările tiroidiene, infecţia HIV, tuberculoza etc.) sau consumului de medicamente care produc modificări chimice la nivelul creierului, cum sunt antihipertensivele, contraceptivele orale şi hormonii.
Depresia poate fi tratată eficient cu ajutor medical. Marea majoritate a persoanelor depresive necesită intervenţie specializată şi prescrierea unui tratament adecvat care cuprinde atât abordare medicamentoasă, cât şi psihoterapeutică. Prin administrarea de medicamente antidepresive, se urmăreşte îmbunătăţirea dispoziţiei şi liniştirea angoasele prin creşterea disponibilităţii neurotransmiţătorilor cerebrali. Medicamentele antidepresive au nevoie de un timp de acţiune între 2 şi 4 săptămâni pentru a-şi atinge eficacitatea maximă.