După aproape o săptămână de la publicarea articolului despre problemele cu care se confruntă angajaţii ArcelorMittal Hunedoara, sesizate de conducerea Sindicatului „Siderurgistul”, angajatorul a venit cu un răspuns. În răspunsul transmis de reprezentanţii ArcelorMittal Hunedoara nu sunt date explicaţii despre încălcările legislaţiei muncii reclamate de sindicalişti, confirmate parţial şi de către reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara. Dimpotrivă, angajatorul susţine că în această perioadă se negociază noul Contract Colectiv de Muncă (CCM), în condiţiile prevăzute de lege.
„ArcelorMittal Hunedoara este, în această perioadă, în proces de negociere a noului Contract Colectiv de Muncă (CCM). Înţelegem să interacţionăm cu partenerii sociali în cadrul forumului stabilit de lege, vom face acest lucru şi în continuare şi vom oferi clarificările solicitate”, se arată în răspunsul semnat de reprezentantul Departamentului de Comunicare al ArcelorMittal Hunedoara.
Reamintim că într-un comunicat transmis redacţiei ziarului nostru, conducerea Sindicatului „Siderurgistul” arăta că la ArcelorMittal Hunedoara angajaţii se confruntă cu probleme grave. Aceştia nu sunt remuneraţi corect şi muncesc în condiţii improprii, neconforme cu legislaţia muncii. Totuşi, cea mai gravă problemă sesizată de sindicalişti a fost tergiversarea negocierilor pentru semnarea noului CCM, fiind dublate de presiuni şi ameninţări asupra salariaţilor combinatului. Anumite încălcări ale legislaţiei muncii au fost sesizate şi de ITM Hunedoara, care au fost confirmate în urma unui control, fiind aplicate şi sancţiuni.
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…
View Comments
Înspate e aacelașittătucbBorșde galati
Este o mizerie.VAIDOSe omul conducerii dintotdeauna.a celei de la gGalațiprin bBorș