Categories: Actualitate

Pierde sau nu Resmeriţă mandatul de senator?

Natalia Bumbac

După ce a pierdut definitiv procesul intentat Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), în care a cerut anularea raportului în care a fost declarat în conflict de interese, situaţia senatorului Cristian Resmeriţă, privind păstrarea mandatului de ales este incertă. Nu se ştie sigur dacă acesta rămâne sau nu în funcţie şi cine este îndrituit să-i aplice sancţiunile prevăzute de lege.
În acest sens am solicitat o explicaţie de la ANI, care, după ce a enumerat articolele de lege sub incidenţa cărora a intrat situaţia lui Resmeriţă, ne-a trimis în scris următoarea precizare: „Aşa cum rezultă din cuprinsul dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 96/2006, mandatul de senator al domnului Resmeriţă (legislatura 2016-2020) încetează de drept la data întrunirii Camerei nou alese, de la această dată urmând să înceapă termenul de trei ani în care acesta se află sub interdicţia prevăzută de art. 25 din Legea nr. 176/2010. În cazul persoanelor care au ocupat funcţii eligibile (electorale), acestea nu mai pot ocupa aceleaşi funcţii pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului, adică, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 418 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 563 din 30.07.2014, nici una dintre funcţiile eligibile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 176/2010.”
În răspunsul trimis redacţiei, ANI a explicat că va comunica raportul de evaluare Camerei din care face parte parlamentarul, care, la rândul ei „va aplica sancţiunile disciplinare potrivit legii şi regulamentului Camerei respective”. În continuarea răspunsului, ANI mai citează un articol de lege din Statutul parlamentarilor, care aduce şi mai multă neclaritate în ce priveşte situaţia senatorului Resmeriţă: „În conformitate cu dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată: (1) Fapta deputatului sau senatorului de a încălca legislaţia în materie privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu diminuarea indemnizaţiei cu 10 la sută pe o perioadă de maximum trei luni. Sancţiunea se aplică de către Biroul permanent al Camerei din care face parte deputatul sau senatorul.”
Nefiind precis răspunsul pe care l-am primit de la ANI privind păstrarea sau pierderea mandatului de senator de către Resmeriţă, am solicitat un punct de vedere senatorului Şerban Nicolae, preşedintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului. Acesta ne-a transmis că sesizarea de la ANI nu a ajuns la Cameră, dar că plenul Senatului se va pronunţa pe această temă pe baza raportului Comisiei juridice. Aşadar, putem concluziona că soarta lui Resmeriţă rămâne la mâna colegilor săi senatori.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în…

11 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A renunțat la postul căl­duț și leafa de mii de lei chiar acum când se…

22 de ore ago

Ministerul Familiei anunță finalizarea primelor șase centre de zi pentru copiii expuși riscului de a fi separați de familie

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, condus de Natalia Intotero,  a anunțat finalizarea construcției…

23 de ore ago

Bulina albă

Prof. dr. Maria Ștefănie, inspector școlar general al județului Hunedoara Pentru că a fost recompensată…

23 de ore ago

Buline neagră

Iosif N., din Călan Pentru că este acuzat că și-a abuzat sexual propriile fete, una…

23 de ore ago

Riscă pușcăria după ce a cheltuit banii de pe un card bancar găsit

O tânără din municipiul Petroșani a fost trimisă în judecată pentru in­frac­țiuni de complicitate la…

23 de ore ago