Restaurarea sitului Ulpia Traiana Sarmizegetusa ar putea fi amânată

Natalia Bumbac

Proiectul de restaurare şi reconstituire a Amfiteatrului şi Forului de la Cetatea Ulpia Traiana Sarmizegetusa ar putea fi băgat la sertar. Asta, pentru că documentaţia care a fost întocmită pentru a obţine finanţare europeană de aproximativ cinci milioane de euro are anumite inadvertenţe, raportată la cerinţele autorităţilor finanţatoare. Iar, timpul până la care proiectul ar trebui depus la autoritatea contractantă este prea scurt pentru ca documentaţia să fie completată sau corectată. Totuşi, reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara fac demersuri către Guvern, sperând că vor putea clarifica situaţia.

Pregătit de ani de zile
Potrivit lui Sorin Vasilescu, vicepreşedinte al CJ Hunedoara, problema ivită în documentaţia proiectului ţine de obţinerea anumitor autorizaţii de la autorităţile de mediu, care, în Ghidul solicitantului sunt contradictorii faţă de cele prevăzute într-un ordin al ministrului Mediului Apelor şi Pădurilor.
„Conform Ghidului solicitantului de finanţare a proiectului, avem nevoie de Decizia etapei de încadrare de la autoritatea de mediu. Pentru a o obţine, trebuie întocmit un plan urbanistic zonal, procedură care durează aproximativ două – trei luni. Totuşi, această cerinţă intră în contradicţie cu Ordinul 3427/2012 al ministrului Mediului Apelor şi Pădurilor, care spune că pentru această etapă a proiectului este suficient un referat de la autoritatea de mediu. Am solicitat clarificări de la AM POR, autoritate care aparţine de ministerul Dezvoltării. Proiectul va fi depus până la termenul limită din 25 noiembrie, iar dacă va fi respins pe acest motiv, vom contesta decizia respectivă”, a afirmat Sorin Vasilescu.
Cetatea Ulpia Traiana Sarmizegetusa se află în administrarea Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva. Potrivit directorului muzeului, Liliana Ţolaş, în septembrie, documentaţia proiectului a fost transmisă CJ Hunedoara, deoarece instituţia pe care o conduce nu se poate constitui ca solicitant de finanţare europeană pentru un astfel de proiect. Atunci când a fost aprobată hotărârea de preluare a documentaţiei, Liliana Ţolaş declara că doar avizarea proiectului de către Ministerul Culturii a durat un an de zile. Directorul MCDR Deva a mai afirmat că inadvertenţele în documentaţia proiectului apar şi din cauză că ghidurile solicitantului de finanţare europeană au fost modificate.
Mai trebuie spus că despre proiectul de restaurare şi reconstituire a monumentului istoric s-a vorbit de ani de zile. Încă din 2014, acesta a fost prezentat ca realizabil, fiind prezentate schiţe despre cum va arăta monumentul istoric reconstituit.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

22 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago