Categories: Sport

Restructurări şi multe amicale pentru un retur mai bun

Ciprian Marinuţ

CNS Cetate Deva pune punct azi vacanţei de iarnă şi începe pregătirea pentru returul Ligii a III-a de fotbal, cu gândul la rezultate mai bune. Pentru acest obiectiv, oficialii echipei au renunţat la serviciile a cinci jucători, au pus la cale mai multe achiziţii şi au stabilit un plan de pregătire minuţios şi cu nouă meciuri de verificare.

Unii pleacă, alţii vin
Prima reunire din acest an a lotului condus de Marius Sîrbu este programată azi de la ora 13.00, la Stadionul „Cetate” din Deva. La antrenamentul de debut în 2016 vor lipsi şase jucători, dar vor fi prezenţi alţii veniţi să îi înlocuiască. „Am efectuat o analiză atentă a prestaţiilor fiecărui jucător în parte în turul campionatului şi am decis să renunţăm la serviciile a cinci jucători. Am lăsat deoparte jumătăţile de măsură şi ne-am asumat riscul de a ne despărţi de Iancău, Şumuţiu, Firan, Şoit şi Mariş. În plus, Pârva a plecat la muncă în Anglia. Evident că vom transfera alţi jucători, de la care sperăm să aducă un plus valoric echipei. Am bătut palma deja cu portarul Andrei Cobliş, care a mai jucat la noi, şi cu fundaşul central Raul Doda, jucător sub 19 ani, de la Şoimii Pâncota, astfel că ambii vor fi prezenţi la reunirea lotului. De asemenea, îi vom promova la pregătirile lotului de seniori şi pe juniorii Cosmin Huzum şi Marius Lupu, ambii născuţi în 1999. În plus, e posibil să mai plece unu-doi jucători, dar şi să mai vină alţii trei-patru. Ne dorim ca toate manevrele la nivelul lotului să se încheie înainte de plecarea în cantonament, pentru că vrem să avem definitivat lotul în stagiul de pregătire centralizată”, a spus antrenorul Marius Sîrbu.

Cantonament la Arieşeni, nouă amicale
După un tur de campionat cu jocuri bune, dar cu rezultate afectate de greşelile individuale, CNS „Cetate” Deva îşi propune ca în retur să fie mai pragmatică şi să urce în clasament pe un loc mai bun. În acest sens, se va efectua o pregătire cum scrie la carte şi se vor disputa nouă meciuri amicale de verificare. „În prima parte ne vom pregăti pe plan local, iar apoi în intervalul 22 – 29 ianuarie vom pleca în cantonament la munte, la Arieşeni, unde vom efectua pregătirea fizică specifică perioadei de iarnă. În continuare, vom începe jocurile amicale de verificare, având în plan nouă astfel de partide. Sunt stabilite deja şapte meciuri cu CSM Lugoj, Performanţa Ighiu, Măgura Cisnădie şi FC Hunedoara, iar pentru încă două vom găsi adversari. Am încredere că vom efectua o pregătire fizică foarte bună, chiar dacă jucătorii noştri au şi serviciu, şi sper că vom creşte calitatea jocului prin pregătirea tehnico-tactică din partidele amicale”, a spus Marius Sîrbu, antrenorul lui Cetate Deva. Programul meciurilor amicale al echipei din Deva este următorul: 30 ianuarie – cu FC Hunedoara (deplasare); 3 şi 6 februarie – probabil adversari din Liga a IV-a; 10 februarie – cu Performanţa Ighiu (deplasare, la Zlatna); 13 februarie cu Performanţa Ighiu (acasă); 17 februarie – cu CSM Lugoj (acasă); 20 februarie cu Măgura Cisnădie; 23 februarie cu CSM Lugoj (deplasare); 27 februarie cu Măgura Cisnădie.

Un loc mai bun în clasament
CNS „Cetate” a încheiat turul în Liga a III-a, seria a IV-a, pe locul 12, cu 13 puncte acumulate în urma a trei victorii, patru remize şi şapte înfrângeri, cu un golaveraj de 13 – 20. Obiectivul stabilit iniţial, pentru acest sezon a fost salvarea de la retrogradare, dar în retur oficialii clubului şi-au propus o poziţie mai bună în clasament. „Vrem să îmbunătăţim calitatea jocului şi să urcăm în clasament, chiar dacă suntem o echipă nou-promovată. Ne propunem să fim una dintre revelaţiile returului, pentru că avem stabilitate financiară la club, graţie sprijinului Primăriei şi Consiliului Local Deva”, a precizat Marius Sîrbu.

Programul CSM Cetate în retur:
5 martie, etapa 16: ACSO Filiaşi, deplasare; 12 martie, etapa 17: stă; 19 martie, etapa 18: Pandurii Tg. Jiu II, deplasare; 26 martie, etapa 19: FC Hunedoara, acasă; 2 aprilie, etapa 20: Naţional Sebiş, deplasare; 9 aprilie, etapa 21: Performanţa Ighiu, acasă; 16 aprilie, etapa 22: CS Ineu, deplasare; 20 aprilie, etapa 23: Minerul Motru, acasă; 23 aprilie, etapa 24: CSU Craiova 2, acasă; 30 aprilie, etapa 25: Becicherecu Mic, deplasare; 7 mai, etapa 26: Măgura Cisnădie, acasă; 11 mai, etapa 27: ACS Poli Timişoara, deplasare; 14 mai, etapa 28: Millenium Giarmata, acasă; 21 mai, etapa 29: Metalurgistul Cugir, deplasare; 28 mai, etapa 30: CS Municipal Lugoj, acasă.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

17 ore ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

17 ore ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

17 ore ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

17 ore ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

17 ore ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

17 ore ago