Potrivit datelor furnizate de SC Apa Prod SA Deva, primele finanţări din bani europeni au fost accesate prin programele ISPA, fiind vorba de instrumentele de politici structurale de preaderare. Banii au fost cheltuiţi pentru introducerea de reţele de apă potabilă, lucrările în ansamblul lor costând peste 14 milioane de euro. Din totalul sumei, trei sferturi au fost bani europeni, iar restul a fost asigurat din fonduri guvernamentale şi proprii. Lucrările în cadrul contractelor finanţate prin programele ISPA au fost executate înainte de anul 2007. A urmat o altă serie de proiecte pentru care SC Apa Prod SA Deva a obţinut finanţare din bani europeni prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu. Pentru introducerea reţelei de apă a fost cheltuită o sumă totală de 32.717.013 de euro, bani care au fost obţinuţi din fonduri europene în proporţie de peste 82 la sută. Restul de 18 la sută din bani au fost cofinanţaţi din fondurile proprii ale SC Apa Prod SA Deva şi din bani de la Guvernul României.
În prezent, SC Apa Prod SA Deva pregăteşte noi cereri pentru a obţine finanţare din exerciţiul bugetar 2014-2020 al UE, investiţiile pe care îşi propune să le facă în următorii ani fiind axate pe extinderea reţelei de apă potabilă şi canalizare în localităţile rurale ale judeţului. (N.Bumbac)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…