Categories: Comunitate

Reţeaua de apă, o promisiune îndeplinită a primarului din Şoimuş

Magdalena Şerban

La alegerile locale a promis comunităţii din Şoimuş introducerea reţelei de alimentare cu apă, iar acum, primarul Mihai Irimie (foto) a dat în folosinţă sistemul centralizat. Investiţia i-a adus însă multe bătăi de cap, nefiind scutit de piedici de tot soiul, dar sunt lucruri pe care vrea să le dea uitării.
„Cel mai important e că am reuşit să materializăm obiectivul propus. Reţeaua era absolut necesară, deoarece localnicii au avut probleme cu apa din fântâni. Acestea fie secau, fie aveau o apă prea calcaroasă. În valoare de circa 14 milioane de lei, proiectul are la bază aproximativ şapte milioane de lei de la Uniunea Europeană, restul constituind cofinanţare locală. Reţeaua implică satele Şoimuş, Bălata, Boholt, Păuliş, Bejan şi Chişcădaga, întinzându-se pe 42 de kilometri. Sursa de alimentare provine de la Sântămăria-Orlea, iar noi am făcut subtraversare la Râul Mureş, la reţeaua Devei. S-a făcut recepţia lucrărilor, iar reţeaua a fost predată către Apa Prod. Cetăţenii trebuie doar să semneze cu operatorul. În programul investiţional au fost cuprinse atât racordurile, cât şi apometrele. Singurul cost pentru fiecare gospodărie în parte ţine de taxa de racordare. Sunt circa 1.300 de locuinţe care pot beneficia de această utilitate, până acum fiind semnate peste 800 de contracte cu cei de la Apa Prod. Am mai spus-o şi o repet ori de câte ori voi avea ocazia: nu se poate vorbi de dezvoltare a unei comunităţi atâta timp cât nu există premisele de bază, şi anume reţea de apă, respectiv de canalizare. Pe scurt: infrastructură. Sut mulţumit că am ajuns în sfârşit să vedem apa curgând la robinete şi să sper să se concretizeze tot ce ne-am propus să ducem mai departe la capitolul modernizare. Le mulţumesc locuitorilor comunei Şoimuş pentru răbdarea şi înţelegerea de care au dat dovadă şi le doresc multă sănătate pentru a se putea folosi de această utilitate”, a spus Mihai Irimie (foto), primarul comunei Şoimuş.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago