Componenţii campioanei Ligii a IV-a în sezonul 2014-2015, CNS „Cetate” Deva, se bucură de aproape o lună de vacanţă, întrucât reunirea lotului grupării antrenate de Marius Sîrbu este programată pe 20 iulie. CNS Cetate Deva este prima formaţie hunedoreană care reuşeşte să ajungă în cel de-al treilea eşalon după ce a trecut barajul de promovare, după nu mai puţin de şase încercări eşuate ale reprezentantelor din judeţ.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…