Categories: Sport

Revanşă de moral şi pregătire ca la carte

Ciprian Marinuţ

FC Hunedoara a împuşcat două… câştiguri importante în cantonamentul pe care îl desfăşoară în această săptămână la Moneasa. Negru-albaştrii şi-au încărcat bateriile pentru noul sezon şi au obţinut o victorie a dreptăţii, scor 2-1, în faţa echipei ACS Poli Timişoara, continuatoarea grupării ACS Recaş, rivala lor din campionatul trecut.

Acumulări pe pante de munte

Antrenorul Marius Opric le-a pregătit fotbaliştilor de la FC Hunedoara şapte zile grele, cu antrenamente preponderent fizice, în cantonamentul de la Moneasa. Calvarul îmbunătăţirii condiţiei fizice a început duminică şi se va încheia mâine (sâmbătă, 4 august), când este programată revenirea acasă. Alergările de anduranţă s-au derulat dimineaţă, pe pante de munte, prin pădure, unde canicula era mai domoală. Chiar şi aşa, din cauza căldurii, efortul era epuizant. Totuşi, concurenţa aprigă pentru un post de titular, după fuzionarea lotului hunedorean cu cel de la CFR Simeria, i-a determinat pe majoritatea jucătorilor să tragă din greu la antrenamente. „Condiţiile din cantonament sunt foarte bune. Dimineaţa, în pădure, atmosfera e respirabilă, iar băieţii au pus serios osul la treabă. Antrenamentele tehnico-tactice de după-amiaza au fost mai plăcute, pentru că ofereau bucuria întâlnirii cu mingea. Din păcate, starea terenului nu a fost prea bună“, a spus Marius Opric.

Au controlat meciul

Programul de cantonament a fost „îndulcit“, la mijlocul săptămânii, cu partida amicală cu noua ACS Poli Timişoara. Negru-albaştrii au tratat cu ambiţie partida, pentru că gruparea timişoreană este continuatoarea echipei ACS Recaş, rivala în lupta pentru promovare din campionatul trecut. Prin urmare, FC Hunedoara a controlat meciul şi a câştigat cu 2-1, deşi diferenţa din teren a fost mai evidentă. Scorul a fost deschis de Pepenar (min. 40), care a împins mingea în plasă din faţa unui fundaş advers, după o centrare a lui R. Cristian. Gruparea de pe Cerna şi-a mărit avantajul prin Ionuţ Buta (min. 84), după ce acesta a reluat cu capul din careu o centrare din lovitură liberă din lateral, executată de Ungureanu, iar timişorenii au redus din diferenţă, 2-1, în prelungiri (min. 92). „Echipa a jucat bine şi putea câştiga mai clar. Partida revanşă, programată mâine fost anulată, deoarece gruparea timişoreană va pleca în Ungaria“, a spus antrenorul Marius Opric.
Echipa FC Hunedoara va reveni acasă mâine (sâmbătă, 4 august), iar săptămâna viitoare, va disputa alte două meciuri test cu FC Cisnădie şi Unirea Alba Iulia.

FC Hunedoara – ACS Poli Timişoara 2-1 (1-0)
FC Hunedoara (repriza I): Dragotă – Şoit, Ambruş, Cuciula, Roiu – Găceanu, R. Cristian, Vişan, Vajda – Pepenar, Suciu.
FC Hunedoara (repriza II): Dragotă – Vîrtan, Stroia, I. Buta, Ungureanu – Zdrâncu, Dosan, Muntean, Trăşcan – Lintaru, Nicula.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Protejează-ți investiția | Cum să alegi suportul potrivit pentru bicicleta ta full suspension

Într-o țară care produce anual peste 2,6 milioane de biciclete și se situează pe locul…

19 ore ago

Emil Stoica Mariș: Construim un sistem de sănătate modern și accesibil pentru toți

Subprogramul de Tratament medicamentos al bolnavilor cu afecțiuni oncologice, Subprogramul de monitorizare a evoluției bolii…

22 de ore ago

Deputatul PSD de Hunedoara, Ilie Toma: Ne-am angajat să investim în viitorul țării printr-un sistem educațional modern și accesibil

Candidații PSD Hunedoara la Parlament se angajează să investească în viitorul țării printr-un sistem educațional…

22 de ore ago

Ilie Toma, deputat PSD de Hunedoara: Municipiul Hunedoara s-a dezvoltat pas cu pas din 2016 încoace

Deputatul PSD de Hunedoara, Ilie Toma (foto), a declarat că primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu…

22 de ore ago

Deputatul PSD Natalia-Elena Intotero: Grija față de oameni vine din convingerea că toți merită respect și oportunități egale

„Sunt Natalia-Elena Intotero și candidez cu convingerea că împreună putem continua efortul comun de dezvoltare…

22 de ore ago