Categories: ComunitateFlash

REVOLTĂ LA HONDOL! Din cauza unor utilaje agabaritice care trec prin sat, câteva zeci de localnici au ieşit în stradă

Nemulţumiţi de faptul că utilajele agabaritice care lucrează la cariera de piatră din apropiere trec pe strada lor şi astfel le strică asfaltul, câteva zeci de localnici din satul Hondol, comuna Certeju de Sus, nu au mai putut răbda şi s-au revoltat.

Le-a stricat asfaltul pe stradă

Aceştia au răbufnit atunci când un utilaj agabaritic a blocat drumul de numai câţi metri lăţime. Ba mai mult, un alt utilaj şenilat a coborât de pe remorca primului şi a distrus asfaltul pe o porţiune de aproximativ 30 de metri, datorită greutăţii sale. Imediat, oameii revoltaţi au ieşit în stradă, iar poliţiştii au fost sesizaţi. Traficul a fost blocat mai bine de două ore, respectiv de la 14.30 până la 17.00.

Locuri de muncă pentru săteni

Potrivit lui Petru Cîmpian, primarul comunei Certeju de Sus, s-a încercat crearea unor locuri de muncă pentru săteni, ceea ce s-a şi reuşit cu firma care lucrează la cariera de piatră aflată la doi kilometri de sat. Din cauza faptului că utilajele trec prin sat, câţiva sunt deranjaţi de acest lucru şi se opun categoric. În urma incidentului, primarul s-a întâlnit astăzi, sâmbătă, cu toţi consilieri locali, într-o ședință de îndată, pentru a analiza situația, a vedea cum se prezintă lucrurile la faţa locului şi a găsi o rezolvare.

Nu au scăpat fără dosar penal

După primirea sesizării, oamenii legii au mers la faţa locului pentru a calma spiritele. „După efectuarea cercetării la faţa locului şi audierea persoanelor implicate în eveniment, poliţiştii au întocmit două dosare de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de distrugere şi împiedicare a circulaţiei rutiere pe drumurile publice”, a declarat agentul Laura Bradu, reprezentant al Inspectoratului Poliţiei Judeţene Hunedoara. (Loredana Goangă)

UPDATE

„În cadrul întâlnirii, de astăzi, sâmbătă, dintre consilierii locali din Certeju de Sus  şi investitori s-a discutat despre identificarea unei noi căi de acces la cariera de piatră, iar la final toată lumea a plecat împăcată. Noul drum pe care vor circula utilajele ocoleşte satul, însă are nevoie de câteva lucrări de reabiliare, care vor dura două, trei zile”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Petru Cîmpian, primarul comunei Certeju de Sus.

 

 

 

 

 

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un sa­lariu net de vreo 8.000 de lei,…

21 de ore ago

Bine ai revenit, Donald Trump! Președintele SUA își preia mandatul săptămâna viitoare

Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…

21 de ore ago

Bulina albă

Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…

21 de ore ago

Bulina neagră

Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…

21 de ore ago

Polițiști puși la zid de proprietarul unei pensiuni turistice

Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…

21 de ore ago

Recidivist acuzat că a furat dintr-un magazin scutece pentru bebeluși

Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…

21 de ore ago