Dintre cele 283 de cereri de recorectare solicitate de către candidaţi, doar 100 au fost acceptate iar restul de 183 au fost respinse în baza regulamentelor aprobate de Ministerul Învăţământului. Prin urmare, numărul elevilor care au avut posibilitatea modificării notelor de la examen este vizibil mai mic decât a acelora care au fost nevoiţi să se mulţumească cu rezultatele iniţiale. Ierarhia, în funcţie de forma de învăţământ urmată în cursul anilor de studiu, reflectă o rată a promovabilităţii mai mică pentru cei de la seral (5,36%), faţă de cei de la zi (24,27%) sau de la frecvenţă redusă (15,62%). În consecinţă, în urma recorectării lucrărilor, au fost patru candidaţi care au reuşit să obţină medii între 8 şi 9, aceştia făcând parte din categoria celor cu studiile încheiate la zi.
Contactată de către MESAGERUL HUNEDOREAN, prof. Lavinia Ilina, inspector şcolar adjunct, a declarat: „Continui să cred că elevii ar fi putut să se pregătească mai bine şi să promoveze într-un număr mult mai însemnat. Bacalaureatul de toamnă trebuie tratat cu aceeaşi seriozitate ca şi cel din vară, deoarece apreciez subiectele date ca fiind de acelaşi nivel şi accesibile tuturor celor cărora li se adresează. O pregătire mai intensă şi o abordare matură a examenului de final oferă posibilitatea atingerii obiectivului propus, şi anume acela de a obţine notele dorite“.
Rezultatele de anul acesta sunt mai bune decât cele de anul trecut, când procentul de promovabilitate a fost de 18,52 la sută iar absolvenţii care nu au reuşit să treacă acum de această etapă, vor încerca în sesiunea următoare din 2015. (O.Mihnea)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…