Absolvenţii claselor de liceu şi-au aflat, vineri, rezultatele finale de la examenul de Bacalaureat. Promovabilitatea nu a crescut nici măcar cu un procent, în urma rezolvării contestaţiilor.
29 de „picaţi” au promovat după recorectare
În urma recorectării lucrărilor, o parte dintre cei care şi-au contestat nota primită s-au trezit cu rezultate chiar mai mici decât cele obţinute iniţial. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, Livia Vlad, spune că notele au fost modificate chiar şi cu peste 1,5 puncte. „Din cele 1.105 lucrări recorectate, doar în cazul a 338 s-a modificat nota. Pentru 133 de lucrări, notele au fost mai mici decât cele iniţiale, iar pentru alte 205, notele au fost mărite. Un număr de 16 lucrări care aveau note peste 5 au primit, în urma recorectării, note sub 5, iar 29 de lucrări cu note sub 5 au primit, ulterior, notă mai mare de 5”, a declarat Livia Vlad. Aceasta a adăugat că, în urma recorectării, nivelul final de promovabilitate, înregistrat la nivelul judeţului, a crescut de la 36,9 la 37,73, adică cu 0,83 procente. Asta, după ce 289 de note au fost modificate cu 0,5 – 1 punct, 43 s-au modificat cu până la 1,5 puncte, iar şase note – patru de la limba şi Literatura română, iar două de la matematică, au fost modificate cu peste 1,5 puncte.
Mai au o şansă în toamnă
Cei care nu au reuşit să promoveze examenul maturităţii mai au o şansă în sesiunea din toamnă. Înscrierile se pot face începând din 16 august, iar examenul începe din data de 20, cu prima probă de evaluare a competenţelor. În 27 august, se va da prima probă scrisă, iar examenul se va încheia în ultima zi a lunii. Elevii îşi vor afla rezultatele în 2 septembrie, şi vor putea depune, apoi, contestaţii, urmând ca în 5 septembrie să se afişeze rezultatele finale ale celei de-a doua sesiuni de Bacalaureat.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…