Rezultatul Comisiei de dialog social pe tema revendicărilor dascălilor: S-a rezolvat, nu se poate!
Sorina Popa
Ședința Comisiei de Dialog Social de la prefectură, de ieri, pe tema protestelor dascălilor nu a adus nimic bun sau nou în situația celor care au ajuns bătaia de joc a elevilor din cauza lefurilor.
Fără sancțiuni pentru elevi
Deși parlamentarii din județ au fost invitați la ședință, doar parlamentarul PSD Natalia Intotero, președintele Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților a fost prezentă.
Întâlnirea s-a terminat, susține Paul Rusu (foto), liderul Sindicatului Învățământului Preuniversitar din județ, foarte clar: S-a rezolvat, nu se poate!
Deputatul PSD Natalia Intotero (medalion) a declarat ieri că pe partea de salarizare a dascălilor vor fi discuții. Natalia Intotero a mai spus că a primit doar câteva zeci de pagini din noua lege, din sute de pagini cât are toată legea, iar paginile primite sunt pline de greșeli gramaticale. „Este grav că Noua Lege a Educației nu arată ce sancțiuni primesc elevii care agresează profesorii. Putem să le dăm dascălilor salarii de mii de euro, în condițiile în care ei se duc la catedră și sunt înjurați, agresați, umiliți, ei se îndreaptă către alte zone”, a spus parlamentarul social-democrat. Se știe că recent, o profesoară a fost înjunghiată de un elev într-o școală din Capitală.
Întâlnirea a fost întreruptă brusc, după ce prefectul Călin Marian a spus că trebuie să plece în altă parte, așa că sindicaliștii prezenți la ședință nu au avut ce face, au plecat cum au venit, fără o soluție la solicitările lor.
„S-a rezolvat, nu se poate! Prefectul este tot timpul grăbit, expeditiv, așa că nu am reușit să avem o concluzie. În aceste condiții, continuăm mișcările de protest, un miting mare la București, greva generală și, probabil, înghețarea anului școlar”, a afirmat Paul Rusu, președintele Sindicatului Învățământului Preuniversitar Hunedoara.