Rezultatul concursului pentru funcţia de manager al Sanatoriului Geoagiu, contestat
O singură contestaţie a fost înregistrată ieri, în urma concursului pentru funcţia de manager al Sanatoriului de Pneumoftiziologie, semnată de candidatul care s-a clasat pe locul al doilea.
Câştigătoarea concursului este Mirela Letiţia Popescu-Pleşa. Deşi iniţial, comisia de soluţionare a contestaţiilor avea la dispoziţie 48 de ore să dea rezultatul final al examenului, lucrurile se mişcă mai repede şi o concluzie o vom avea astăzi. Comisia de soluţionare a contestaţiilor este formată din: Cristina Frenţoni, membru în Consiliul de Administraţie al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Geoagiu, Alin Vasilescu, managerul spitalului din Petroşani, Cătălin Popa, managerul spitalului din Vulcan şi Gabriela Cazan, membru al RUNOS de la Sanatoriul Geoagiu. (S.Popa)