Decizia finală, vineri
Incidentul a avut loc pe holul liceului, iar cazul a intrat în atenţia conducerii unităţii de învăţământ şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara.
În urma cercetărilor interne efectuate de conducerea şcolii, Consiliul Clasei – care este format din profesorii care predau la clasa respectivă – a propus exmatricularea elevului bătăuş, decizia finală urmând să fie luată mâine, vineri, de Consiliul Profesoral al unităţii de învăţământ. Hotărârea poate fi contestată de către cei implicaţi.
„Sancţionarea elevilor ţine de competenţa unităţii de învăţământ, care a demarat procedurile de cercetare disciplinară. S-a ajuns la varianta de sancţionare a elevului. (…) Unitatea de învăţământ dispune de sistem de monitorizare audio-video, inclusiv în clasă. Sunt convinsă că au fost analizate toate dovezile“, a declarat, inspectorul şcolar general adjunct, Marta Mate.
Potrivit acesteia, verificările efectuate în ultimele zile au arătat că elevul propus pentru exmatriculare ar mai fi avut şi alte abateri, iar sora tânărului nu a mai venit la şcoală de la producerea incidentului.
O elevă de 16 ani, de la Colegiul Naţional „I.C. Brătianu“ din oraşul Haţeg, a fost internată pe 27 noiembrie în spital după ce s-a certat cu o colegă pe holul unităţii de învăţământ, iar aceasta din urmă şi-a chemat în ajutor fratele mai mare, care a lovit-o pe adolescentă şi a plecat.
Eleva lovită de tânăr a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluată de către o ambulanţă şi transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Haţeg, de unde a fost transferată la Spitalul Judeţean Hunedoara-Deva.
Cazul a fost anunţat poliţiei de către conducerea liceului la numărul de urgenţă 112, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru loviri sau alte violenţe. (S.Blada)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…