Oana Mihnea
Vineri, la sediul Administraţiei Bazinale de Apă Mureş a fost prezentat proiectul „WATMAN – Sistem informaţional pentru Managementul Integrat al Apelor- Etapa I“, care presupune gestionarea eficientă a resurselor de apă, inclusiv în cazul unor fenomene hidrologice extreme.
Prin acest proiect se urmăreşte reducerea incidenţei dezastrelor naturale care afectează populaţia României. Pentru realizarea obiectivelor acestuia, lucrările de infrastructură, echipamentele şi dotările vor fi instalate în toate cele 11 bazine hidrografice din ţară. În judeţul Hunedoara vor fi şase staţii automatizate, din care, una pentru mărirea gradului de siguranţă la barajul Teliucu Inferior, patru staţii cu senzori pentru măsurarea precipitaţiilor lichide şi solide la Densuş, Cerbăl, Beriu, Râu de Mori şi o staţie pentru măsurarea debitelor la folosinţe (Orăştie).
Durata de implementare a proiectului este de 12 luni şi va avea un impact considerabil asupra oamenilor, deoarece aproximativ 1,5 milioane de locuitori din zonele vulnerabile vor beneficia de informaţii în timp real privind evoluţia şi gestionarea fenomenelor hidrologice extreme, iar riscul de producere a acestora va fi diminuat cu şapte la sută.
S-a îmbătat criță și a făcut praf un bolid cumpărat din banii publici. Cârcotașii dintr-o…
Şoseaua care face legătura între municipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…
Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…
Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…
Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre modul în care nanoparticulele lipidice…
Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…